Faptul că cineva se rătăcește pe drumuri cunoscute nu mai este pus doar pe seama neatenției, a stresului sau a folosirii GPS-ului. Cercetătorii descriu acum mai clar dezorientarea topografică de dezvoltare, inclusiv o formă numită atopie. În această situație, pacientul poate recunoaște repere izolate, dar nu le poate organiza într-o hartă coerentă a locului.
Datele publicate arată că tulburarea afectează până la una din 30 de persoane, ceea ce o plasează dincolo de categoria afecțiunilor rare. Multe cazuri nu sunt diagnosticate, pentru că din exterior par simple episoade de confuzie. O persoană cu dezorientare topografică de dezvoltare se poate rătăci frecvent chiar și pe traseul zilnic, după o abatere minoră. Un drum închis sau o intersecție ratată poate face imposibilă stabilirea poziției curente. În unele situații, până și o ieșire obișnuită din casă ajunge să depindă de un însoțitor sau de navigația prin satelit.
În familie și în cercul apropiat, aceste dificultăți sunt adesea interpretate ca lipsă de atenție, anxietate sau dezorganizare. Un diagnostic corect schimbă însă felul în care sunt priviți pacienții și elimină etichetele de lene sau lipsă de interes. Afecțiunea nu este degenerativă, iar pacienții își pot îmbunătăți orientarea prin exerciții specifice.
Persoanele cu atopie nu dezvoltă o hartă cognitivă a spațiului. Ele recunosc o clădire, un colț de stradă sau un magazin, dar nu reușesc să conecteze aceste repere astfel încât să stabilească unde sunt și încotro trebuie să meargă. Un participant la studiu a descris această experiență astfel: „Sunt mereu într-un singur loc în mintea mea și nu pot să-mi imaginez cum arată mediul din jur.” Potrivit Lyla, acest tip de manifestare îi determină pe cercetători să investigheze clinic episoade care înainte erau considerate simple dificultăți de navigare.
Deocamdată nu există teste standardizate de diagnostic și nici o diferențiere clară a simptomelor între copii și adulți. Totuși, datele indică un criteriu constant: rătăcirea repetată pe trasee familiare, declanșată de o modificare minoră a rutei, reprezintă un simptom medical și nu doar un moment trecător de neatenție.
Tehnologia poate oferi ajutor imediat, dar folosirea frecventă a sistemelor de navigație accelerează declinul abilităților de orientare, potrivit unei cercetări desfășurate pe parcursul a trei ani. Renunțarea completă la GPS nu este realistă, însă dependența totală reduce orientarea naturală. În cazul persoanelor cu deficiențe topografice, tehnologia oferă siguranță pe termen scurt, dar preia o sarcină cognitivă pe care creierul are nevoie să o exerseze.
Cercetătorii testează în prezent un program virtual de șase săptămâni pentru persoanele cu atopie, conceput pentru antrenarea orientării. Informațiile despre costuri sau despre disponibilitatea publică a programului nu au fost publicate. Pentru persoanele afectate, această direcție deschide posibilitatea de a-și susține activ și exersa capacitatea de navigare de-a lungul vieții. Sprijinul familiei începe cu recunoașterea dezorientării topografice ca afecțiune reală și cu renunțarea la reproșurile legate de memorarea traseelor.
