Un gest care pare minor, repetat seară de seară, poate schimba felul în care un adolescent își percepe relația cu părintele. Când copilul încearcă să povestească ceva important, iar adultul își mută atenția spre telefon și răspunde în grabă, tânărul poate resimți că este lăsat pe planul doi.
O cercetare amplă, publicată în luna iunie în revista Frontiers in Psychology, a analizat acest tip de experiență. Un raport preluat de Revistaioana arată că adolescenții se simt ignorați atunci când cred că telefoanele adulților le captează atenția, iar această experiență alimentează un sentiment de atașament nesigur.
Pentru studiu, specialiștii au chestionat 600 de adolescenți americani cu vârste între 12 și 17 ani. Cei care au spus că îngrijitorii lor par să aleagă ecranul în locul interacțiunii directe au raportat mai frecvent trăiri specifice stilurilor de atașament anxios sau evitant. În viața de zi cu zi, această distanță se poate vedea prin retragere emoțională, nesiguranță generalizată sau teama constantă de respingere.
Autorii lucrării au pus această temere chiar în centrul titlului studiului: „Mommy, do you love your phone more than me?”. Potrivit Vice, cercetătorii au vrut să analizeze această competiție tăcută din interiorul familiilor și să observe cum se modifică relația atunci când telefonul mobil absoarbe atenția părintelui, iar adolescentul rămâne în poziția de spectator al propriei ignorări.
În literatura de specialitate, acest comportament este numit „phubbing”. Termenul descrie ignorarea unei persoane aflate lângă tine în favoarea telefonului mobil. Deși poate părea un reflex banal, cercetările anterioare au asociat acest obicei cu efecte serioase în dezvoltarea minorilor. Între acestea se numără deteriorarea relațiilor părinte-copil, slăbirea legăturilor afective și apariția unor probleme comportamentale în rândul tinerilor. În plus, expunerea repetată la această formă de respingere poate crea un cadru în care și copiii dezvoltă dependență de ecrane, imitând modelul observat la adulți.
Cercetătorii au subliniat și limitele studiului. Analiza se bazează exclusiv pe percepțiile adolescenților care au răspuns la chestionar. Metodologia nu a inclus o măsurare exactă a timpului petrecut de părinți pe ecrane, astfel că rezultatele reflectă sentimentul participanților, nu numărul efectiv de minute în care telefonul a fost folosit.
Echipa a mai arătat că în chestionare nu au fost incluse unele variabile de context. Nu a fost luat în calcul bagajul emoțional preexistent al participanților și nici istoricul personal al fiecărui adolescent. De asemenea, studiul nu a evaluat posibilele conflicte familiale deja existente în acele gospodării. Chiar și în aceste condiții, datele surprind clar felul în care adolescenții resimt lipsa de disponibilitate emoțională a părinților atunci când aceasta este concurată de ecrane.
