O ceartă poate porni de la un „măr al discordiei”, o problemă poate fi plimbată „de la Ana la Caiafa”, iar punctul vulnerabil al unei persoane devine „călcâiul lui Ahile”. Aceste formule aduc în conversațiile de astăzi personaje și întâmplări din mitologie, religie, istorie și lumea latină.
Potrivit Historia, articolul actualizat la 13 aprilie 2022 reunește originile atribuite acestor expresii și altor formule cunoscute. Explicațiile sunt prezentate ca istorii tradiționale legate de fiecare expresie, nu ca verificări filologice independente.
„Mărul discordiei” pornește de la o întrecere pentru titlul de cea mai frumoasă
Legenda este plasată la nunta zeiței Thetys cu Peleus. Eris, personificarea discordiei, nu fusese invitată și a aruncat între participanți un măr de aur pe care scria „celei mai frumoase”. Hera, Atena și Afrodita au revendicat fructul, iar disputa lor a ajuns la prințul troian Paris.
Peleus era un rege din Tesalia.
Paris i-a dat mărul Afroditei după ce aceasta i-a promis-o de soție pe Elena, cea mai frumoasă femeie de pe pământ. Elena s-a îndrăgostit de Paris și a fugit cu el în Troia. Agamemnon, regele cetății Micene, a hotărât apoi să răzbune onoarea fratelui său, Menelaus, printr-un război împotriva cetății troiene.
Tot de o relație vorbește și expresia persană „luna de miere”, despre „dulceața căsătoriei”. Durata acesteia este redusă, în explicația prezentată, la „o lună”.
Drumul de la Ana la Caiafa descrie o problemă amânată intenționat
Expresia „de la Ana la Caiafa” desemnează tergiversarea premeditată a unei rezolvări importante, amânare care ajunge să țină locul unui refuz.
Originea atribuită formulei este episodul în care Iisus, după trădare, a fost dus la Ana, socrul arhiereului Caiafa și fruntaș al Sinedriului. A fost purtat apoi de la unul la altul, iar cei doi l-au predat procurorului Pilat din Pont pentru a evita implicarea în pedepsirea lui.
Expresia „a trăi ca în sânul lui Avraam”, asociată unei vieți fericite, este legată de Evanghelia lui Luca, capitolul XVI, versetele 22 și 23. Acolo, săracul Lazăr moare și este dus la sânul lui Avraam, în paradis.
Ahile a rămas vulnerabil în locul de care fusese ținut
„Călcâiul lui Ahile” numește punctul slab al unei persoane. Legenda grecească spune că zeița Thetis și-a scăldat fiul în Styx, fluviul care despărțea infernul și oferea invulnerabilitate. Pentru că l-a ținut de călcâi, acea parte a corpului a rămas neprotejată. Ahile a fost ucis la asediul Troiei de o săgeată trasă tocmai în călcâi.
O altă luptă intrată în limbaj este cea cu morile de vânt. Don Quijote de la Mancha, personajul lui Cervantes, le-a confundat cu adversari, iar expresia a ajuns să descrie o confruntare cu năluci sau himere.
„Munca lui Sisif” înseamnă o muncă grea, fără rezultat și fără sfârșit. Sisif, primul rege legendar al Corintului, a fost pedepsit de Zeus să împingă în Infern o stâncă uriașă până în vârful unui deal. Piatra se rostogolea de fiecare dată la vale, iar efortul trebuia reluat.
Pedeapsa i-a fost dată fiindcă și-a sedus nepoata, i-a luat tronul fratelui și a dezvăluit secrete ale lui Zeus, printre care răpirea Aeginei de către Zeus.
„Sabia lui Damocles” descrie un pericol permanent. Damocles, curteanul lui Dionisos cel Bătrân, susținea că nimic nu poate fi mai fericit decât viața unui tiran. Dionisos l-a așezat pe tron la un ospăț, dar deasupra capului său a suspendat o sabie fără teacă, prinsă numai cu un fir de păr de cal, pentru a-i arăta primejdiile puterii.
Dionisos cel Bătrân era tiranul Siracuzei.
Formulele latine au păstrat îndemnuri, reguli și întrebări
Mai multe expresii sunt explicate direct prin sensul lor latin:
- „Carpe diem” deschide o odă a lui Horațiu și îndeamnă la bucuria zilei de azi, fără încredere în ziua de mâine.
- „Cui bono” înseamnă „cui folosește” sau „în folosul cui”. Formula îi este atribuită juristului roman Cicero, care ar fi cerut într-o pledoarie despre un asasinat să se cerceteze cine avea de câștigat.
- „Divide et impera” înseamnă „împarte și stăpânește”. Adagiul roman a fost folosit de Machiavelli sub forma „divide ut regnes”, adică „divide pentru a domni”.
- „Dura lex, sed lex” susține forța legii și obligația de a o respecta, chiar atunci când este aspră.
- „Panem et circenses”, adică „pâine și circ”, apare în Satirele lui Iuvenal. Formula se referă la plebeii Romei republicane, cărora li se ofereau spectacole și alimente gratuite pentru a le distrage atenția de la problemele reale.
- „In vino veritas”, tradusă prin „în vin stă adevărul”, este legată de practica atribuită autorităților Greciei antice de a-i îmbăta și ancheta pe cei bănuiți de fapte infame.
- „Veni, vidi, vici”, adică „am venit, am văzut, am învins”, îi este atribuită lui Cezar după victoria de la Zala asupra lui Franace, regele Pontului. Mesajul trimis la Roma conținea numai aceste trei cuvinte și a rămas o formulă pentru succesul rapid.
- „Et in Arcadia ego”, tradusă prin „și eu am trăit în Arcadia”, exprimă regretul fericirii pierdute. Formula apare ca inscripție în tabloul „Păstorii Arcadiei” al lui Poussin.
Scrisoarea „Veni, vidi, vici” i-a fost trimisă de Cezar lui Matius, la Roma.
Arcadia era o regiune din Peloponez, în sudul Greciei, locuită de un popor de păstori pe care grecii îi considerau neprihăniți, de mare puritate.
„A priori” înseamnă în latină „din cele precedente” și se folosește când cineva pretinde că știe un lucru dinainte.
„Curriculum vitae” cuprinde toate datele referitoare la starea civilă, studii, ocupații și funcțiile avute.
„Mea culpa” este pusă în legătură cu două tradiții. În rugăciunea catolică Peccavi, omul își mărturisea păcatele și se lovea cu pumnul în piept rostind formula. În dreptul roman, recunoașterea vinei putea aduce circumstanțe atenuante.
Termenul „veto” vine din legislația romană. Unul dintre cei doi consuli putea opri o decizie militară a celuilalt, iar tribunii aleși să reprezinte plebea se puteau opune unei legi votate de Senatul roman.
Dreptul de veto este folosit astăzi în numeroase legislații, printre care cele din Marea Britanie, Australia, India și SUA.
„Banii nu au miros” este legată de o taxă pusă de Vespasian
Împăratul roman Vespasian, care a domnit între anii 69 și 79, a introdus mai multe taxe, inclusiv una pentru folosirea closetelor publice, numite și vespasiene. Când fiul său Titus l-a ironizat pentru această decizie, împăratul i-a dat un ban să-l miroasă și i-a răspuns că nu are miros.
Vespasian i-a spus fiului său Titus că Vezi, nu are niciun miros.
„Avocatul diavolului” vine de la Advocatus diaboli, persoana însărcinată de Biserica Catolică să cerceteze un candidat propus pentru canonizare. Rolul se afla în opoziție cu Advocatus Dei, avocatul Domnului.
„Eminența cenușie”, omul care conduce din umbră, este legată de François Le Clerc, călugăr capucin și colaborator apropiat al cardinalului francez Richelieu, prim-ministru al Franței în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea, între 1610 și 1643.
„Demiurg” înseamnă în limba greacă „constructor” sau „arhitect”. În filosofia platoniciană, cuvântul îl desemnează pe Dumnezeu, Creatorul și Sufletul universului.
„Abracadabra” este prezentată de Historia ca abrevierea cabalistică a cuvintelor ebraice ab, „tată”, ben, „fiu”, și Ruah a cadish, „sfântul duh”.
Originea atribuită semnului cu degetul mijlociu, bătălia de la Agincourt
Originea atribuită gestului pornește de la bătălia de la Agincourt din 1415. Francezii, convinși că vor învinge Anglia, ar fi plănuit să taie degetul mijlociu tuturor soldaților luați prizonieri, pentru ca aceștia să nu mai poată trage cu arcul. După victoria englezilor, soldații și-ar fi arătat degetul mijlociu pentru a-i batjocori pe francezi.
Expresia O.K. este pusă în legătură cu războiul civil din Statele Unite. După o bătălie erau afișate numerele răniților și morților, iar în zilele fără pierderi apărea formula „0 killed”, adică zero morți.
Strângerea mâinii este explicată printr-un obicei din Antichitate. Două persoane care se întâlneau își arătau astfel că nu ascund o armă în mână.
Originea linșajului este asociată șerifului american John Lynch, al cărui nume se pronunță „linci”. Într-un oraș din Carolina de Sud, acesta ar fi lăsat mulțimea să-i pedepsească fără judecată pe autorii tâlhăriilor și omorurilor.
Expresia „Ți-a mâncat pisica limba?” este legată de o explicație plasată în Imperiul Asirian, unde soldaților dușmani capturați li se tăia limba, iar acestea deveneau delicatesele cu care erau hrănite pisicile regelui.
Unele expresii s-au născut din obiecte, greșeli și soluții simple
„Fiasco” desemnează un eșec complet, deși cuvântul italian înseamnă literal „sticlă” sau „carafă”. Povestea este plasată într-o tavernă venețiană, unde un client nemulțumit de un cântăreț ar fi cerut în mod repetat o sticlă pentru a-l lovi pe artist.
„Oul lui Columb” descrie o soluție simplă, pe care ceilalți o observă abia după ce a fost găsită. Columb le-ar fi cerut unor nobili să facă un ou să stea pe unul dintre capetele sale lungi. După încercările lor nereușite, a lovit ușor oul la un capăt și l-a așezat pe masă.
Strigătul „Evrika” îi este atribuit inventatorului grec Arhimede după descoperirea principiului potrivit căruia un corp scufundat în apă pierde din greutate o cantitate egală cu volumul apei dislocuite.
„Ex aequo” se folosește când doi candidați primesc aceeași notă la un examen sau când doi sportivi ocupă același loc și obțin același premiu.
Expresia despre „a spune brașoave”, cu sensul de minciuni și lăudăroșenii, este legată de negustorii brașoveni medievali care își lăudau exagerat marfa. Expresia „a-și da arama pe față” este explicată prin povestea falsificatorilor medievali de monede: monedele erau făcute din aramă și acoperite cu un strat subțire de aur sau argint, care se rodea prin folosire, lăsând la vedere arama.
„Dacă nu vine muntele la Mohamed” inversează minunea cerută
Povestea este plasată în anul 612, când păgânii i-ar fi cerut lui Mohamed, care începuse să predice islamul, să facă o minune și să aducă muntele la el. După o rugăciune, Mohamed ar fi spus că mutarea muntelui i-ar fi omorât pe cei prezenți și că el trebuie să meargă la munte.
În anul 612, Mohamed a spus: „Mare este înțelepciunea ta Allah, dacă ai fi dat ascultare rugii și ai fi urnit muntele ne-ai fi omorât pe toți. Trebuie să mă duc eu la munte pentru a nu muri acești păgâni”.
„Mana cerească” înseamnă o surpriză plăcută venită pe neașteptate. Expresia este legată de episodul din Exodul, capitolul XVI, versetul 4, în care Dumnezeu le trimite hrană dimineața și seara evreilor plecați din Egipt și ajunși în deșert. Denumirea este asociată cu întrebarea ebraică „man hu”, tradusă prin „ce este asta?”.
Mana avea gustul pe care și-l dorea cel care o consuma.
Legea talionului, formulată în Exodul, capitolul XXI, versetul 24, cere ca pedeapsa să fie egală cu greșeala. Formula „ochi pentru ochi, nu dinte pentru ochi” nu susține o pedeapsă mai mare decât fapta.
În schimb, zicalele „Bătaia e ruptă din rai”, „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă” și „Încurcate sunt căile Domnului” sunt prezentate ca formule aproape universale, nu drept citate biblice.
Alte formule păstrează numele unor personaje și locuri
„Papură Vodă” a fost porecla lui Ștefăniță, domnitor al Moldovei într-o perioadă de foamete în care oamenii ajunseseră să se hrănească cu papură.
Numele lui Mathusalem a devenit sinonim cu o longevitate ieșită din comun.
Expresia despre „sângele albastru” este plasată în Spania medievală. Marii aristocrați susțineau că sângele lor era diferit de cel al nobililor care avuseseră legături de familie cu mauri și evrei în timpul ocupației arabe din anii 711-1492.
„Strugurii sunt acri” vine din fabula lui Esop despre vulpea care nu reușește să ajungă la struguri și își justifică eșecul susținând că fructele sunt necoapte și tari.
Expresia „acarul Păun” este legată de catastrofa feroviară produsă la începutul secolului XX în stația Vintileanca, pe ruta Ploiești-Buzău. Ancheta l-a declarat vinovat pe acarul Ioan Păun, în timp ce adevărații vinovați au fost scoși de sub acuzare.
