Să îi ceri partenerului să te liniștească, apoi să revii cu aceeași nevoie după câteva ore, poate părea o soluție pentru anxietate. Efectul este însă scurt. Pe termen lung, acest tipar poate menține frica, poate crește dependența emoțională și poate aduce oboseală și tensiuni în relație.
Partenerul ajunge să fie implicat, fără să își dorească acest lucru, într-un mecanism de evitare. I se cere să spună ce crede, să confirme că totul va fi bine, să analizeze variante, să găsească soluții sau să verifice din nou scenarii discutate deja. Îngrijorarea se mută de la un posibil pericol la altul: ceva rău s-ar putea întâmpla la serviciu, unei persoane dragi din punct de vedere medical, în privința banilor, în timpul unei călătorii sau după o anumită decizie.
În astfel de situații, problema nu este una practică, ce poate fi rezolvată printr-o informație sau printr-o acțiune concretă. Ea se construiește în jurul îngrijorării și al scenariilor negative. De aceea, răspunsul partenerului aduce liniște pentru puțin timp. După câteva ore, persoana anxioasă poate avea din nou nevoie de confirmări.
Discuția devine dificilă când nu se încheie niciodată. Fiecare explicație este urmată de o altă posibilitate îngrijorătoare, iar fiecare soluție deschide un nou scenariu. Acest tipar poate permite manifestărilor ROCD să saboteze o relație sănătoasă. Sprijinul oferit de partener se poate transforma în evitare, potrivit Lyla.
Exemplele sunt concrete. Partenerul poate conduce persoana anxioasă la serviciu, de teamă că i se va face rău pe drum. Poate merge împreună cu ea la părinți pentru a verifica dacă sunt în viață după ce nu au răspuns timp de două ore. Poate urca în pod în locul ei, de teamă că va cădea pe scări, sau îi poate spune permanent ce face pentru a o liniști.
Când persoana anxioasă evită să se confrunte cu propriile gânduri, nu mai ajunge să observe că poate face față situației și că scenariul imaginat nu se produce. Partenerul este atras involuntar într-un ritual al îngrijorării și preia responsabilitatea pentru reglarea emoțională a celuilalt.
Când sprijinul devine evitare
Un semn al acestei dinamici apare atunci când partenerul verifică fără încetare scenariile, confirmă că totul este în regulă, ia decizii în locul persoanei anxioase sau încearcă să îndepărteze fiecare sursă de disconfort. Relația devine obositoare pentru amândoi, iar persoana care se teme poate ajunge tot mai dependentă de răspunsurile primite.
Partenerul poate începe să simtă că trebuie să fie disponibil permanent pentru a calma anxietatea celuilalt. În loc să alimenteze acest tipar, cei doi pot căuta modalități de a-și arăta aprecierea și de a păstra sprijinul în limite care nu transformă relația într-un proces continuu de verificare.
Partenerul nu este terapeut. Terapia nu se face cu membrii familiei, cu prietenii sau cu partenerii de cuplu. Dacă oboseala se acumulează, ea poate fi interpretată de persoana anxioasă ca lipsă de înțelegere. Această interpretare poate amplifica anxietatea și poate alimenta teama că relația este în pericol sau că partenerul va abandona persoana anxioasă.
