Când un copil și-a pierdut interesul pentru școală, presiunea pentru rezultate mai bune nu este punctul de pornire recomandat de Alfie Kohn, expert în educație. El propune ca părinții să afle mai întâi ce l-a îndepărtat de învățare și să susțină subiectele care încă îi trezesc curiozitatea. Pentru familiile din România, aceasta este o schimbare care poate începe acasă, fără să depindă de reforma școlii.
Autor a 14 cărți dedicate educației și parentingului, Kohn a discutat aceste idei la ParentED Fest 2026 și într-un interviu pentru Spotmedia. Recomandarea lui către părinți este directă: „Nu vorbi niciodată cu copilul despre note. Vorbește cu el despre ceea ce a învățat nou”, a explicat Alfie Kohn în interviu.
Interesul copilului oferă punctul de pornire pentru discuțiile de acasă
Kohn se referă inclusiv la copiii care, după doi-trei ani de școală, nu mai găsesc plăcere în învățare. În această situație, el recomandă înțelegerea experienței copilului înaintea insistențelor pentru performanță. Ce i-a plăcut la școală și ce l-a deranjat sunt întrebări care pot arăta atât interesele rămase, cât și lucrurile care îl descurajează.
Pentru părinți, propunerile sale au câteva forme concrete:
Să asculte ce povestește copilul despre experiențele școlare plăcute și neplăcute, pentru a înțelege cum a ajuns să se îndepărteze de învățare.
Să continue explorarea unui interes apărut la școală. Pasiunea pentru matematică poate fi încurajată prin aprofundarea subiectului; descoperirea unui scriitor poate fi urmată de o vizită împreună la librărie și de căutarea altor cărți ale acestuia.
Să păstreze acea preocupare ca sursă de plăcere, fără să o transforme într-o sarcină suplimentară sau într-un instrument pentru obținerea unor rezultate școlare mai bune.
Ținta este motivația intrinsecă: copilul face un lucru fiindcă îl găsește valoros și îi aduce satisfacție. Kohn o deosebește de motivația externă, în care acțiunea este determinată de recompensa așteptată ori de dorința de a evita o pedeapsă.
În viziunea sa, familia și școala ar trebui să lucreze împreună. Când profesorii sunt deschiși, dialogul cu părinții poate susține schimbarea. Dacă această disponibilitate lipsește încă, adulții pot compensa acasă prin felul în care încurajează învățarea.
Recompensa poate ajunge mai importantă decât activitatea
Kohn îi invită pe adulți să compare calitățile pe care le doresc pentru viitorii adulți cu importanța pe care o acordă ascultării în prezent. Curiozitatea, responsabilitatea, empatia și gândirea independentă sunt obiective diferite de simpla respectare a instrucțiunilor.
Despre folosirea amenințărilor pentru a obține ascultare, el avertizează: „Dacă pedeapsa este suficient de severă, ea poate obține conformare temporară, dar cu un cost enorm. Când sunt amenințați, copiii se simt furioși și lipsiți de putere. Pedeapsa nu este decât o modalitate sigură de a distruge relația cu ei”.
Nici premierea comportamentului nu reprezintă, în opinia lui, o soluție durabilă. Așteptarea recompensei poate muta atenția copilului de la activitate la ceea ce urmează să primească. Același mecanism se poate instala la școală, când notele, recompensele și consecințele ajung să conteze mai mult decât subiectul studiat.
„Ne dorim copii cărora le face cu adevărat plăcere să se joace cu idei, cuvinte și numere”, spune Kohn despre relația cu învățarea pe care ar vrea să o încurajeze educația.
Critica sa privește testarea prin note, întrecerile dintre elevi, predarea la clasă și temele pentru acasă. El consideră că aceste practici pot favoriza performanța și conformarea în detrimentul înțelegerii.
În cazul notelor, Kohn descrie un risc concret: elevii pot prefera exercițiile ușoare și pot evita încercările cu rezultat nesigur. Studiul ajunge astfel să se limiteze la informațiile cerute la teste, teze sau examene, în loc să urmărească înțelegerea în profunzime. Competiția, adaugă el, îi poate transforma pe colegi în rivali, pe fondul problemelor de bullying din școli.
Profesorii pot schimba evaluarea și participarea la ore
În propunerile lui Kohn, evaluarea are rolul de a aduna informații despre progres și de a le comunica elevului într-o formă folositoare. Copilul ar trebui să poată înțelege ce stăpânește deja și unde mai are de lucrat, fără ca nota să domine relația cu profesorul.
Schimbările pe care le recomandă la clasă vizează atât evaluarea, cât și organizarea învățării:
Lucrările individuale să primească observații precise, în locul notării fiecăreia. Comentariile ar trebui să arate ce a remarcat profesorul în proiect și ce poate fi îmbunătățit.
Elevul să poată propune propria notă. Cel puțin într-o primă etapă, profesorul ar putea păstra dreptul de a refuza propunerea.
Acolo unde profesorii au această libertate, programa să fie construită în jurul întrebărilor și preocupărilor copiilor. Interesele exprimate la începutul anului pot deveni punctele de pornire ale proiectelor.
Pentru discutarea notei, Kohn imaginează o întâlnire individuală la încheierea semestrului. Mai întâi, profesorul ar vorbi cu elevul despre experiența lui, despre ce putea merge mai bine și despre întrebările rămase. Propunerea de notă ar veni abia după această conversație.
În școlile în care programa poate porni de la interesele clasei, copiii sunt invitați să formuleze ce vor să descopere despre propria persoană și despre lumea înconjurătoare. Proiectele construite astfel le permit să caute explicații și să lege subiectele între ele, în loc să primească doar informații de memorat, explică el.
Pentru profesorii care nu au aceste opțiuni, Kohn recomandă colaborarea: „Lucrul în perechi și în grupuri mici, învățarea de la colegi și întâlnirile regulate ale clasei, în care elevii participă la decizii și rezolvă împreună probleme, pot contribui la construirea unei comunități în care fiecare copil contează”, explică acesta.
Participarea copiilor la hotărârile clasei are, pentru el, un rol în formarea autonomiei: „Copiii învață să ia decizii bune luând decizii, nu urmând instrucțiuni”, a subliniat Kohn la ParentED Fest 2026.
Schimbarea examenelor presupune o discuție separată despre sistem
În România, Kohn distinge între reducerea efectelor negative ale practicilor actuale, posibilă pe termen scurt, și schimbările de structură. Pentru acestea din urmă, recomandă examinarea eficienței evaluărilor standardizate care cântăresc decisiv în parcursul elevilor, precum Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
În modelul pe care îl propune, vocația ar trebui să orienteze alegerea liceului, în locul rezultatului unui test. Pentru intrarea la facultate, el susține folosirea mai multor modalități de evaluare.
Critica privește și modelul de societate susținut de educație: „Trebuie să ne întrebăm și ce fel de țară vrem să fie România. Pentru că sistemul actual pare conceput să perpetueze un model totalitar, nu unul democratic”, a adăugat Kohn.
Obiectivul său este o educație preocupată de dezvoltarea copilului dincolo de performanța academică: de înțelegere, de interesele personale, de relațiile cu ceilalți și de dorința de explorare. Eliminarea unor teste, note sau teme nu epuizează această schimbare de perspectivă.
Ca reper, Kohn indică Finlanda, unde exemplul educațional pe care îl apreciază este legat de pregătirea avansată a profesorilor și de prestigiul profesiei. Autonomia acestora și salarizarea sunt, subliniază el, priorități pentru conducerea țării.
