Copiii care au libertatea de a participa la jocuri percepute ca riscante au o stare psihică mai bună, potrivit unei analize care reunește 74 de studii despre sănătatea celor cu vârste între 3 și 12 ani. Cercetările asociază aceste activități și cu beneficii fizice, de învățare și de gândire.
Echipa de la University of Exeter și University of British Columbia a publicat rezultatele în PLOS One. Recomandarea nu se oprește la libertatea de a se juca: copiii pot câștiga independență treptat, înainte de trecerea la o nouă școală.
Joaca include provocări în aer liber
În analiză, categoria cuprinde activități care aduc emoție și provocare, precum:
- coborârea unei pante cu bicicleta, la viteză;
- cățăratul în copaci;
- joaca în apă, inclusiv în pâraie.
Separat, copiii care se deplasau fără însoțitor, chiar și numai pe jos până la școală, aveau în general mai multă activitate fizică.
„Dacă le refuzăm copiilor posibilitatea de a se implica în genul de joacă pe care generațiile anterioare îl considerau firesc, îi privăm de oportunități bogate de învățare, legate de sănătatea și dezvoltarea lor, afectând în cele din urmă unele dintre problemele importante pe care le vedem astăzi în jurul nostru”, a explicat, în traducere, Helen Dodd, profesoară de psihologie a copilului la University of Exeter, despre oportunitățile oferite de aceste jocuri.
Cercetătorii consideră că încurajarea lor ar putea contrabalansa folosirea tot mai frecventă a ecranelor și prudența crescândă a societății față de risc. Într-un program dominat de activități organizate, această joacă le oferă copiilor ocazia de a întâlni provocări afară.
Echipa leagă prezența tot mai redusă a acestor experiențe în viața copiilor de reguli și politici de siguranță mai restrictive, dar și de atitudini sociale care pun protecția înaintea celorlalte considerente.
„Desigur, cu toții vrem să ne ținem copiii în siguranță, dar, dacă ne concentrăm doar pe protejarea lor și le eliminăm posibilitatea de a explora riscurile prin joacă, le facem un deserviciu”, a subliniat Dodd, în traducere.
Independența poate începe înaintea schimbării școlii
Potrivit cercetărilor invocate de profesoară, permisiunea de a ieși la joacă sau de a merge la școală fără însoțitor vine, de regulă, în jurul vârstei de 11 ani. Ea recomandă părinților să ofere mai multă libertate și consideră mai potrivit un început în jurul vârstei de 8 ani.
„Îngrijorarea mea este că, în prezent, copiii nu sunt expuși treptat la această independență”, a spus profesoara, în traducere.
Dodd descrie trecerea bruscă de la statul acasă, fără ieșiri independente, la obligația de a lua autobuzul ori de a merge singuri la noua școală. Copiii ajung astfel să învețe autonomia deodată, tocmai când se adaptează unui alt mediu școlar și intră la pubertate.
Alternativa propusă de ea este mersul pe jos la școala primară la 8, 9 sau 10 ani. În explicația sa, aceasta este de obicei mai aproape, poate fi percepută ca mai sigură, iar absența copilului are șanse mai mari să fie observată.
Recomandarea păstrează o condiție esențială: atât joaca, cât și deplasarea trebuie să se poată desfășura în siguranță. Dodd insistă asupra existenței trotuarelor și a iluminatului stradal.
Beneficiile observate nu dovedesc o relație de cauză și efect
Rezultatele nu au fost favorabile pentru fiecare tip de activitate. Joaca de-a bătaia a fost uneori asociată cu agresivitatea. Cercetătorii nu au putut stabili dacă ea produce acest comportament sau dacă este aleasă de copii care sunt deja mai agresivi.
„Este nevoie de mai multe cercetări în acest domeniu, pentru că știm doar că joaca riscantă și rezultatele pozitive pentru sănătate sunt asociate, dar nu știm neapărat care este relația de cauză și efect”, a precizat Helen Dodd, în traducere.
