Împărțirea treburilor în cuplu presupune ca fiecare să știe ce responsabilitate preia, când este încheiată și cum se schimbă înțelegerea într-o săptămână aglomerată. Pentru vase, de exemplu, partenerii au de stabilit inclusiv cine le pune la loc după spălare și cine golește mașina.
Organizarea intră și ea pe lista muncilor casei. Kate Mangino, autoarea cărții Equal Partners: Improving Gender Equality at Home, explică distincția: „există trei categorii de muncă domestică. Cea fizică, precum golirea mașinii de spălat vase sau spălatul rufelor; cea cognitivă, care presupune gândirea, planificarea și anticiparea nevoilor; și munca emoțională.”
Povara mentală înseamnă greutatea de a duce simultan aceste responsabilități, spune Mangino. O împărțire care lasă unei singure persoane planificarea păstrează dinamica în care unul conduce gospodăria, iar celălalt doar ajută, avertizează autoarea.
Discuția începe cu timpul fiecăruia și cu un moment calm
Helen Mason, specialistă în dezvoltarea abilităților de conducere ale femeilor și facilitator Fair Play în Milton Keynes, recomandă ca discuția să aibă loc când ambii parteneri sunt calmi. Într-un moment tensionat, atacul unuia și apărarea celuilalt pot transforma conversația într-o ceartă fără rezultat.
Leah Ruppanner, profesoară de sociologie la Universitatea din Melbourne și autoarea cărții Drained: Reduce Your Mental Load to Do Less and Be More, propune ca punctul de plecare să fie obiectivele și visurile fiecăruia. Abia după aceea vine repartizarea treburilor.
Pentru a face vizibile preocupările ambilor parteneri, Mangino recomandă o tehnică dezvoltată de Gottman Institute, scrie The Guardian: fiecare vorbește, pe rând, timp de 10 minute. Celălalt ascultă fără să răspundă. În acest interval intră toate lucrurile care îl preocupă pe vorbitor; potrivit autoarei, partenerii descoperă adesea cât de multe are celălalt în minte, iar un dezechilibru mare devine vizibil.
Diferențele de venit trebuie discutate și ele. Mason observă că salariul mai mare sau programul mai lung sunt folosite uneori pentru a considera timpul unui partener mai valoros. Ea recomandă ca ambii să recunoască aceeași valoare timpului dedicat casei și celui dedicat serviciului: fiecare are 24 de ore pe zi.
Brian Page, terapeut financiar și facilitator Fair Play din Atlanta, statul Georgia, descrie o dificultate întâlnită în lucrul cu familiile: unul dintre parteneri devine implicit părintele responsabil și administratorul gospodăriei, fără ca celălalt să recunoască volumul muncii. Când cere ajutor, solicitarea ajunge să fie percepută drept cicăleală.
Cartonașele Fair Play atribuie fiecăruia responsabilități clare
Sistemul Fair Play folosește 100 de cartonașe care reprezintă responsabilități din viața unei gospodării. Pe lângă treburile casnice, setul include îngrijirea personală, prieteniile adulților și timpul pentru activități creative, denumit în metodă unicorn space. Cartonașele pot fi cumpărate, iar varianta digitală poate fi consultată gratuit.
Mason descrie folosirea lor în trei pași:
- Se păstrează responsabilitățile relevante pentru familie. Aproximativ 40 de cartonașe se adresează exclusiv gospodăriilor cu copii și pot fi eliminate de cuplurile fără copii. Un exemplu este deprinderea folosirii oliței.
- Se împart cartonașele rămase, astfel încât fiecare sarcină să aibă un responsabil clar.
- Se redistribuie responsabilitățile când este nevoie. Cartonașele pot fi schimbate oricând între parteneri.
Ținta este o împărțire echitabilă, explică Mason, nu un raport obligatoriu de 50-50: sarcinile au dimensiuni diferite. Dacă unul dintre parteneri acumulează resentimente, distribuția merită discutată din nou.
Page recomandă alegerea responsabilităților după abilitățile și personalitatea fiecăruia. Acestea nu coincid întotdeauna cu așteptările tradiționale despre ce ar trebui să facă femeile și bărbații.
Un studiu din 2024 al University of Southern California a constatat că folosirea sistemului are potențialul de a reduce epuizarea și de a îmbunătăți calitatea relației.
Eve Rodsky, autoare, avocată din Los Angeles și fondatoarea Fair Play Policy Institute, organizație care formează facilitatori pentru împărțirea echitabilă a responsabilităților, propune ca gospodăria să fie privită ca o organizație: oameni care lucrează pentru un obiectiv comun. Ea spune că metoda a fost folosită și de colegi de locuință, comunități care trăiesc în comun și cupluri poliamoroase.
Fiecare sarcină are nevoie de un capăt stabilit împreună
O treabă considerată terminată de unul dintre parteneri poate fi încă neterminată pentru celălalt, observă Page. De aceea, Rodsky recomandă un standard minim convenit pentru fiecare responsabilitate: lucrurile pe care membrii gospodăriei le consideră obligatorii.
La vase, Mason propune clarificarea întregului traseu:
- Dacă responsabilitatea presupune ca toate vasele să fie spălate.
- Dacă vasele curate pot rămâne pe scurgător sau trebuie puse la loc.
- Ce se pune în mașina de spălat vase.
- Cine răspunde de golirea mașinii.
Standardul diferă de la o familie la alta. Pentru cina copiilor, persoanele intervievate de Rodsky au indicat două priorități: mâncarea să fie relativ sănătoasă și să fie servită la o oră potrivită. În exemplul ei, asta însemna ceva sănătos în farfurie și evitarea servirii cinei abia la ora 20:00.
Programul săptămânii se discută înainte de zilele aglomerate
Page propune o conversație săptămânală de 15 sau 20 de minute, de exemplu duminica. Partenerii trec prin programul următoarelor zile și stabilesc cine răspunde de fiecare lucru.
O prezentare importantă la serviciu sau o deplasare se anunță atunci, recomandă el. Astfel, responsabilitățile pot fi discutate înainte ca persoana implicată să ajungă în mijlocul unei perioade stresante.
Mason și soțul ei folosesc calendare electronice. Pentru activitățile care îl afectează și pe celălalt, își trimit invitații, astfel încât timpul respectiv să fie rezervat în ambele agende.
Sincronizarea calendarelor, alarmele și aplicațiile pot sprijini mai ales persoanele cărora organizarea le creează dificultăți. Mason menționează Nipto, aplicație prin care treburile pot fi împărțite și pot primi puncte în funcție de cât sunt de solicitante.
Limitele convenite trebuie păstrate și când sună școala
Rodsky descrie o situație în care o limită stabilită dispare imediat: o femeie hotărăște că nu va răspunde la telefon într-o anumită zi, dar școala sună pentru că un copil și-a uitat caserola. Ea răspunde, întrerupe ce făcea și duce mâncarea.
Autoarea leagă asemenea întreruperi de ideea că timpul femeilor este mai puțin important și de convingerea greșită că ele se pricep mai bine să facă mai multe lucruri simultan. O justificare frecventă, spune Rodsky, este că rezolvarea personală ar dura mai puțin decât explicarea sarcinii partenerului.
Ruppanner explică faptul că ceea ce pare lucru simultan este, în realitate, trecerea de la o activitate la alta. Fiecare schimbare cere un efort cognitiv, fragmentează gândirea și obosește.
Povara se vede și în somn sau în timpul pentru propria persoană
Despre efectele unei împărțiri dezechilibrate, Mangino spune: „Aud de la persoane care duc cea mai mare parte a poverii în gospodărie că se simt captive sau sufocate. Nu dorm suficient. Nu au grijă de propriul corp. Uneori, situația ajunge până la depresie. Am discutat cu cupluri care se gândesc la separare sau divorț, așa că lucrurile pot deveni foarte grave.”
Ruppanner consideră epuizarea produsă de povara mentală un precursor al epuizării fizice. Persoana care organizează totul rămâne preocupată de ce urmează și nu se mai poate bucura de viață, explică profesoara. Primul pas recomandat este recunoașterea efectelor asupra propriei persoane. Ea a creat și site-ul lightenlab.com, care permite evaluarea poverii mentale și oferă sfaturi pentru gestionarea ei.
Ambii parteneri pot resimți această povară. „Există multă presiune legată de locul de muncă și de responsabilitatea de a asigura veniturile familiei, despre care nu vorbim întotdeauna”, subliniază Mangino, referindu-se la persoana asupra căreia cade responsabilitatea veniturilor familiei.
Autoarea precizează că un anumit nivel de implicare mentală poate fi sănătos și poate produce satisfacție. Interacțiunile cu familia contribuie la construirea relațiilor.
Mason observă că, deși bărbații se implică probabil mai mult decât generațiile precedente, o mare parte a organizării rămâne la femei în cuplurile heterosexuale. Mangino spune că aceste cupluri întâmpină, în general, mai multe dificultăți decât cele formate din persoane de același sex. Dezechilibre apar însă și în acestea din urmă, când unul se concentrează pe serviciu, iar celălalt pe casă.
Nici cuplurile fără copii nu sunt ferite de inegalități, adaugă Mangino. Volumul mai mic de sarcini poate permite persoanei care preia mai multe să păstreze totuși timp pentru odihnă și recuperare. Îngrijirea părinților în vârstă adaugă responsabilități și devine deosebit de solicitantă când persoana îngrijită locuiește în aceeași casă.
Împărțirea muncii merită discutată înainte de apariția copiilor
Rodsky spune că nimeni nu i-a sugerat această conversație în timpul pregătirilor pentru a deveni mamă. A început să se gândească la inegalitatea muncii domestice în concediul de maternitate pentru al doilea copil, când soțul i-a trimis un mesaj în care se arăta surprins că nu cumpărase afine.
A tras mașina pe dreapta și a plâns. Într-o perioadă deja dificilă, s-a simțit abandonată psihologic de partener, care părea să o considere responsabilă pentru ingredientele băuturilor lui.
Experiența a contribuit la cartea Fair Play, apărută în 2019. Rodsky explică faptul că metoda încearcă să corecteze felul în care timpul femeilor este tratat ca o resursă infinită, iar cel al bărbaților ca una care trebuie protejată, lăsând munca socotită fără valoare în seama primelor.
Despre schimbarea din propria căsnicie, Rodsky spune: „Soțul meu este un om diferit. Am un partener, nu pe cineva care doar mă ajută, iar acesta este singurul motiv pentru care am rămas căsătoriți.”
Page a făcut și el o schimbare în familie: a renunțat la slujbă pentru a-i sprijini pe cei de acasă. El și soția aveau locuri de muncă solicitante și trei copii. A decis să facă un pas înapoi inclusiv pentru că, în acel moment, soția era mai ambițioasă profesional.
Ana Catalano Weeks, politolog la Universitatea din Bath, susține politici care să încurajeze bărbații să preia îngrijirea copiilor. Ea dă exemplul Marii Britanii, unde descrie concediul legal de paternitate ca fiind de două săptămâni și foarte slab plătit. În opinia sa, această organizare întărește de la început așteptarea ca mamele să rămână acasă. Participarea taților la îngrijire îi poate face să observe direct inclusiv șosetele rămase mici sau laptele care se termină.
Mangino indică o altă presiune în Statele Unite: unul dintre parteneri poate simți că trebuie să lucreze cu normă întreagă pentru a asigura accesul familiei la asigurare medicală. Autoarea recomandă susținerea schimbărilor de politici publice în paralel cu reorganizarea gospodăriei, fără amânarea acesteia.
Copiii pot avea responsabilități vizibile în casă
Mason folosește bilețele adezive puse pe perete pentru a face sarcinile vizibile tuturor. Pe ele apar și responsabilitățile fiului ei de șase ani: își pune hainele la loc, hrănește câinii dimineața și aranjează masa.
Prin această implicare, explică ea, familia urmărește ca băiatul să crească înțelegând că întreținerea unei case presupune efort comun.
