O carte recomandată pentru clasa a III-a poate fi prea dificilă pentru un copil din acea clasă. Scriitoarea austriacă de cărți pentru copii Usch Luhn întâlnește această situație la lecturile din școli și spune că părinții și profesorii pun uneori în mâinile celor mici volume pe care încă nu le pot citi.
„Acesta este punctul cheie, ai spus părinții le cumpără cărți — părinții cumpără cărțile, nu copiii”, a declarat Usch Luhn, scriitoare austriacă de cărți pentru copii, în interviul acordat Edupedu.ro la festivalul NOD.
Când părinții cumpără multe cărți, iar copilul tot nu vrea să citească, Usch Luhn mută atenția spre cel care le-a ales: părinții. Scriitoarea austriacă de cărți pentru copii a vorbit despre asta într-un interviu acordat Edupedu.ro la festivalul NOD, International Literary Rights Festival, desfășurat la Brașov în perioada 24-27 septembrie 2026.
În librării, observă ea, adulții influențează frecvent ce ajunge să fie cumpărat. Sfatul ei: să lăsăm copilul să aleagă o poveste pe care o poate înțelege și de care se poate apropia.
O sută de pagini cu imagini pot fi alegerea potrivită
La întâlnirile cu elevii de clasa a III-a, Luhn observă uneori copii pentru care un volum de 200 de pagini este greu de parcurs. Le propune atunci unul de 100 de pagini, cu multe imagini, destinat clasei a II-a. Unii acceptă imediat această variantă.
Reacția profesorilor poate fi diferită. Scriitoarea povestește că aceștia invocă uneori clasa în care se află elevul și capacitatea lui de a citi cartea mai lungă. Ea susține însă alegerea unui volum accesibil copilului, inclusiv a unei cărți ilustrate.
În felul în care își construiește poveștile, apropierea de personaje are un rol la fel de important ca dificultatea lecturii. Despre legătura dintre copil și eroul unei cărți, Luhn spune: „Cred că literatura poate avea un impact uriaș asupra copiilor. Trebuie însă să se întâmple un lucru: trebuie să găsești în povestea ta un personaj cu care copilul să se poată identifica. Din acel moment, ei devin cu adevărat conectați la literatură și la limbaj, pentru că se identifică atât de mult. Așa că, atunci când scriu, mă gândesc foarte mult ce personaj aș putea crea cu care ei să se poată identifica”.
Luna, de exemplu, este o fetiță obișnuită care trebuie să învețe să cânte la flaut și nu este prea încântată de profesorul ei, pe care îl găsește puțin ciudat. Autoarea preferă asemenea personaje, care ar putea exista în realitate și descoperă o abilitate specială, au o problemă sau trăiesc o întâlnire neobișnuită cu un animal.
Adulții pot fi excentrici și pot stârni râsul. Într-una dintre povești, un profesor neajutorat are nevoie de sprijinul copiilor pentru a ieși dintr-o încurcătură. Bunicii și mătușile pot avea, la rândul lor, trăsături comice, dar copiii rămân eroii și personajele din centrul acțiunii.
Cuvintele necunoscute pot deveni subiect de conversație
O carte accesibilă poate conține și cuvinte pe care copilul le întâlnește pentru prima dată. Luhn își începe lucrul de mână, cu schițe și însemnări, și adună cuvinte auzite sau găsite în alte cărți. Unele sunt mai rar folosite, iar păstrarea lor în text duce uneori la discuții cu redactorii.
Un asemenea cuvânt a fost lexicon. Într-o serie nouă pentru copii de 6-9 ani, fratele protagonistului, în vârstă de 7 ani, are un lexicon despre animale și vorbește despre pești și alte viețuitoare. Autoarea gândește seria pentru a fi citită de părinți la 6 ani, urmând ca de la 7 sau 8 ani copiii să o poată parcurge singuri.
Editoarea a considerat că cei mici nu vor înțelege termenul. Luhn a insistat să îl păstreze, argumentând că poate fi explicat în 10 secunde. Nepotul ei, de 5 ani, îl cunoaște deja și întreabă atunci când aude un cuvânt nou.
Scriitoarea spune că a întâlnit și copii de 8 ani care nu cunoșteau cuvântul zoo. Pentru ea, aceste diferențe arată de ce familiarizarea cu limbajul și cărțile trebuie să înceapă acasă și la grădiniță.
Folosește inclusiv expresii de legătură mai puțin obișnuite, echivalente cu formula cu toate acestea. În opinia sa, cuvintele dispar atunci când nu mai sunt folosite. Ea relatează că unele edituri îi cer să simplifice limbajul, invocând scăderea capacității copiilor de a înțelege propoziții și cuvinte, dar refuză să renunțe la acest vocabular.
La clasă, lectura poate începe cu câteva minute și o discuție
Pentru profesorii din România, propunerea autoarei este una care poate începe la prima oră: „Să încerce să citească dimineața cu elevii 5-10 minute la începutul orei și poate într-o pauză”, a recomandat Luhn. Le sugerează să arate imagini, să spună povești și să îi invite pe elevi să povestească, la rândul lor, ceva propriu.
Întrebată despre programa încărcată și dificultatea de a găsi 10 minute pentru această activitate, spune că profesorii din Germania se confruntă cu aceeași problemă. Unii introduc totuși momente de lectură. În opinia ei, chiar și două pagini pot fi suficiente pentru a porni o conversație despre o poveste și pentru a câștiga atenția clasei.
Autoarea participă la lecturi și ateliere în școli din Austria și Germania. Povestește că, în urmă cu câțiva ani, întâlnirile cu copiii de grădiniță erau acceptate în Austria, în timp ce în Germania întâmpina rezistență. Ulterior, a început să susțină asemenea activități și acolo.
Cu preșcolarii și elevii de clasa I, lucrează prin povestire și imagini. În sesiunile cu școlarii citește unul sau două capitole, apoi pune întrebări și discută cu ei. Copiii sunt încurajați să răspundă și să vorbească despre ce au auzit.
O oră de clasă durează în Germania aproximativ 45 sau 50 de minute, spune Luhn. Uneori, profesorii îi propun o pauză după 20 de minute, fiind îngrijorați că elevii sunt agitați. Ea preferă să urmărească reacțiile copiilor și să aleagă momentul opririi în funcție de acestea, pentru a nu întrerupe povestea chiar înaintea punctului culminant.
Rezultatele la citire intră în discuție fără presiune asupra elevilor
În întrebarea adresată scriitoarei, Edupedu.ro invocă rezultate atribuite PISA 2025 privind atingerea nivelului minim de competență la citire de către elevii de 15 ani:
- Austria: 72% dintre elevi;
- Germania: 68% dintre elevi;
- România: 52% dintre elevi.
Publicația menționează totodată că 48% dintre elevii din România sunt sub nivelul 2 la citire. În răspunsul său, Luhn îi îndeamnă pe profesori să evite alarmarea copiilor prin discuții despre rezultate și cerința de a deveni imediat mai buni la citit. Ea propune apropierea de lectură prin povești, fără o schimbare radicală de la început.
Scriitoarea consideră că rețelele sociale contribuie la dificultățile de lectură și susține limitarea accesului la acestea până la 14 ani. Este opinia sa, exprimată în interviu, în care amintește și discuțiile din Germania despre o limită de vârstă.
Luhn povestește că vede în autobuzele din Berlin părinți care le dau copiilor telefoanele. Dezaprobă acest obicei și preferă cartea tipărită lecturii pe dispozitive, pentru contactul fizic cu volumul.
Povestea familiară poate fi preferată celei abia apărute
Pentru nepotul autoarei, noutatea unei cărți nu a fost suficientă ca să înlocuiască povestea preferată. Înainte să ajungă la Brașov, Luhn i-a dus la Berlin un volum despre un elf-cavaler, apărut cu aproximativ două săptămâni înainte. Personajul absolvise școala de elfi și își începea munca: liniștea copii și animale și verifica lucrurile.
Băiatul a cerut însă tot povestea mai veche, cu un elf de Crăciun, deși era septembrie. Mama lui sperase că noul volum va aduce o schimbare după atâtea recitiri. Luhn leagă această preferință de nevoia copiilor de a se simți confortabil în cărțile lor.
Autoarea consideră că prima apropiere de o carte se face adesea prin copertă. Compară volumele de altădată, cu prezentări mai simple, cu actualele coperte colorate, uneori inspirate de stilul japonez. Lucrează cu ilustratori preferați, dar spune că editurile caută frecvent abordări la modă, inclusiv colaboratori din Marea Britanie și Argentina.
Într-un asemenea caz, a refuzat imaginile propuse pentru o poveste deoarece bănuia că fuseseră realizate cu inteligență artificială și imitau un stil japonez cunoscut. Spune că a căutat imaginea în Google, apoi editorul și graficianul au verificat și i-au confirmat suspiciunea. Luhn își leagă atenția pentru aceste verificări de pregătirea sa jurnalistică și de folosirea internetului pentru documentare.
Întâlnirile cu copiii îi influențează poveștile
Luhn scrie și pentru adolescenți de 13 sau 14 ani și este interesată de poveștile despre persoane cu dizabilități. La întâlnirile din școli îi întreabă pe copii ce personaje și ce cărți își doresc.
În aprilie, în timpul unei săptămâni de lecturi publice, a ajuns într-o școală pentru copii cu dizabilități mintale și fizice, între care se aflau și elevi cu sindrom Down. Un băiat cu sindrom Down, care nu putea vorbi, s-a așezat lângă ea, la o masă veche.
În sală erau copii de aproximativ 7 ani, dar și de 14 ani. Autoarea citea o poveste cu cai și folosea pălării pentru ponei în interacțiunea cu ei. După cinci minute, băiatul s-a apropiat să o îmbrățișeze. A repetat gestul după alte 10 minute și apoi de mai multe ori, ajungând, după relatarea ei, la aproximativ 20 de îmbrățișări pe durata întâlnirii.
Când a început a doua sesiune, copilul a vrut să rămână. A ascultat din nou aceeași poveste. Scriitoarea spune că astfel de întâlniri o inspiră să continue să scrie.
Își amintește și de un părinte ai cărui copii refuzau lectura, până când au găsit la bibliotecă un volum din seria Aventuri cu ponei. Fiind prea mici ca să citească singuri, le-au cerut părinților să le citească.
Seria a fost ecranizată cu câțiva ani în urmă. Luhn a acceptat să regizeze filmul, având experiență în domeniu și încurajată de fiica sa, care crescuse cu acele personaje.
În România au fost traduse aproximativ 20 de cărți ale autoarei
Usch Luhn a scris zeci de volume, de la primele lecturi pentru preșcolari până la romane pentru adolescenți. Aproximativ 20 dintre cărțile sale au fost traduse în română, între care:
- Luna și pădurea magică, cea mai populară serie a sa tradusă la noi, cu cel puțin 8 volume;
- Sofia și pantofii magici, cu cel puțin 3 volume;
- Aventuri cu ponei;
- Haos în școală, o serie tradusă mai recent.
Autoarea este și scenaristă și fostă jurnalistă. A studiat Germanistică și Științele Comunicării la Berlin, a lucrat în radio și în producția de film, iar în prezent predă la o școală de film.
În copilăria petrecută în Austria, îi plăceau ieșirile în natură și își imagina că poate vorbi cu animalele, o posibilitate pe care o oferă acum personajelor sale. Îl citea pe Erich Kästner, autorul cărților Emil și detectivii și Două fete cu fețe identice. Cel mai mult au impresionat-o Tom Sawyer și Huckleberry Finn, de Mark Twain.
A început să scrie pentru copii în anii ’90, când era mamă singură și lucra la radio. Fiica ei petrecea 10 ore pe zi la grădiniță sau la școală. Luhn și-a dat demisia pentru a putea sta mai mult acasă și a încercat să trăiască din scris.
Despre începuturile profesionale, scriitoarea a povestit: „Nu e ușor să faci bani din asta, a trebuit să lucrez și în altă parte pentru a ne susține și o perioadă am renunțat la scris pentru că nu câștigam bani, dar fiica mea s-a rugat de mine să continui să scriu”.
Uneori se simțea vinovată că nu îi putea oferi fiicei vacanțe în alte țări, asemenea celor ale colegilor. Mergeau în natură, la căsuța de la țară. Copilul o vedea lucrând și știa de unde veneau banii; potrivit autoarei, nici atunci, nici mai târziu fiica nu i-a reproșat că nu îi putea cumpăra un telefon sau alte obiecte.
Cărțile au păstrat legătura cu nepotul în anii de absență
Nepotul scriitoarei s-a născut în 2021. Pandemia a limitat întâlnirile cu el și cu fiica sa, iar la sfârșitul lui 2023 Luhn s-a îmbolnăvit grav. Spune că nu a putut călători timp de doi ani și s-a temut că băiatul nu își va mai aminti de ea.
Fiica i-a citit copilului cărțile bunicii. La revedere, el știa cine este, prin poveștile pe care le cunoștea deja. A dus volumele și la grădiniță.
În mesajul adresat elevilor din România, autoarea vorbește despre posibilitatea de a călători prin lectură în locuri inaccesibile în viața de zi cu zi, de a vorbi cu arborii sau cu animalele și de a trăi aventuri alături de personaje în care se regăsesc. Leagă aceste povești și de găsirea prietenilor, despre care spune că ar trebui aleși de copii, fără intervenția părinților.
Usch Luhn a mai declarat: „Copiii ar trebui să-și aleagă o carte pe care sunt cu adevărat capabili să o înțeleagă, să se conecteze cu ea”.
