Cameron Diaz a uimit din nou Hollywood-ul. Celebra actriță, acum în vârstă de 53 de ani, a devenit mamă pentru a treia oară, aducând pe lume un băiețel alături de soțul ei, Benji Madden. Vestea a fost confirmată luni, 4 mai, de către cuplu.
O familie tot mai numeroasă
Noul membru al familiei se numește Nautas. El se alătură celorlalți doi copii ai cuplului, o fetiță pe nume Raddix, în vârstă de șase ani, și un alt băiețel, Cardinal, de numai doi ani. Iar povestea din spatele deciziei de a-și mări familia la această vârstă este de-a dreptul neașteptată, implicând o altă vedetă de prim rang.
Conversațiile care au schimbat totul
Cine a stat, de fapt, în spatele acestei decizii? Ei bine, prietena ei bună, Gwyneth Paltrow, a jucat un rol absolut decisiv. Într-un episod din 2022 al podcastului Goop (găzduit chiar de Gwyneth), actrița din „Shakespeare In Love” a povestit cum a insistat pe lângă Cameron, care ani la rând „nu era convinsă” că își dorește un copil.
Potrivit Bravonet, Paltrow, care are doi copii adulți, Apple (21 de ani) și Moses (20 de ani), nu a acceptat un refuz. Aceasta i-a replicat direct prietenei sale: „Vei avea un copil chiar de ar fi ultimul lucru pe care îl faci! Ba da, vei avea!”. Gwyneth a continuat cu o sinceritate debordantă, explicându-i de ce credea atât de mult în destinul ei de mamă: „Dintre toți oamenii, tu pur și simplu trebuia să fii mamă. Nu toată lumea vrea să facă asta și e grozav, dar știam că tu ești una dintre ele, trebuia doar să o scot la iveală din tine”.
Si, în cele din urmă, Cameron Diaz i-a dat dreptate. „Este lucrul meu preferat pe care l-am făcut vreodată, este întreaga mea existență, ai avut dreptate!”, a recunoscut ea deschis, mărturisind că o „iubea” pe prietena sa pentru insistența ei.
Frica de a rămâne singură la Hollywood
Dar lucrurile nu au stat mereu așa. La 25 de ani, ideea maternității i se părea un munte imposibil de urcat, mai ales în contextul presiunii din showbiz. „Eram pur și simplu speriată”, a mărturisit actrița. „Îmi era teamă. Îmi era teamă că nu îmi voi găsi un partener. Nu am avut noroc, știți, nu am avut oameni pe care să îi am în viața mea înainte de asta.”
Numai ca pragul de 40 de ani a schimbat totul. Actrița a realizat că își dorea „lucruri diferite de la viață”. În 2014 l-a întâlnit pe Benji Madden, starul trupei Good Charlotte, iar în 2015 a pus stop carierei actoricești pentru a se dedica familiei. Prima lor fetiță, Raddix, a venit pe lume cu ajutorul unei mame surogat, exact când Cameron împlinea 47 de ani.
Realitatea de mamă la 50 plus
Cum e viața cu trei copii mici în casă la 53 de ani? Cameron vorbește deschis despre provocări, inclusiv despre diferența de vârstă față de celelalte mame de la locurile de joacă. „Iubesc să fiu mamă. Este cea mai bună, bună, bună parte a vieții mele. Singura presiune pentru mine acum este că trebuie să trăiesc până la, gen, 107 ani, știți?”, a glumit ea într-o discuție pentru revista OK!.
Mărturisirile ei continuă cu o sinceritate dezarmantă. „Femeile care au copii de vârsta mea sunt literalmente cu 20 de ani mai tinere și acesta este un loc interesant în care să te afli, pentru că eu nu am vârsta aceea. Și asta este absolut OK, dar vreau să mă simt la fel de plină de vitalitate pentru copilul meu. Încerc doar să rămân în viață, la fel ca orice altă mamă.”
O panică absolut normală, până la urma.
La finalul conversației cu prietena ei, Cameron i-a mulțumit din nou pentru rolul pe care l-a jucat în viața sa. „Mă gândesc la asta tot timpul și îți dau ție tot creditul. Ție și lui Benji, vouă amândurora”, i-a transmis ea, adăugând amuzată că, „clar”, nimic nu ar fi fost posibil fără tatăl copiilor ei.




