Nicolae al II-lea a organizat, pe 11 și 13 februarie 1903, un bal în două etape la Palatul de Iarnă și la Teatrul Ermitaj din Sankt Petersburg. Evenimentul a celebrat împlinirea a 290 de ani de la întemeierea dinastiei Romanov și a reunit 390 de persoane îmbrăcate după moda rusească a secolului al XVII-lea.
Balul din 1903 a rămas ultimul mare eveniment de acest fel al Rusiei țariste, potrivit publicației Adevărul. În istoria ultimelor petreceri imperiale europene, el este așezat alături de balul familiei imperiale austriece, organizat în 1914 la Palatul Hofburg.
Aristocrația occidentalizată a ales costume din Rusia de dinaintea lui Petru cel Mare
În Rusia imperială, sezonul balurilor începea după Crăciun și continua până la intrarea în Postul Mare. Aristocrații se mutau atunci de la moșiile rurale la Sankt Petersburg sau Moscova, unde petrecerile se succedau aproape zilnic. Balurile curții imperiale erau mai rare și aveau cea mai mare importanță.
Obiceiul se dezvoltase după reformele lui Petru cel Mare. Boierii fuseseră obligați prin decret să renunțe la veșmintele tradiționale și la bărbi, adoptând îmbrăcămintea și perucile occidentale. Aristocrații vorbeau franceză sau germană, citeau filozofie occidentală, erau educați de profesori străini ori plecau la studii în afara țării.
Pentru balul din 1903, țarina Alexandra Feodorovna a cerut tocmai o întoarcere la lumea de dinaintea acestor reforme. Invitații urmau să poarte costume de boieri ruși din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Tema se potrivea cu slavofilismul împărtășit de Nicolae al II-lea și de tatăl său, Alexandru al III-lea, o mișcare care punea accent pe particularitățile culturale și istorice ale popoarelor slave și respingea continuarea occidentalizării Rusiei.
Costurile costumelor au determinat aproximativ 100 de invitați să refuze
Ținutele grele, blănurile și cheltuielile cerute de temă au provocat nemulțumiri înaintea balului. Ivan Vsevolozhsky, fost director al Teatrelor Imperiale, a descris reacția față de alegerea țarinei:
„Costumele rusești costă o avere… În plus, să dansezi în rochii grele și blănuri nu este tocmai distractiv. Biata Alexandra Fiodorovna are, cu siguranță, un talent nefericit de a alege lucruri ciudate și nepotrivite.”
Aproximativ 100 de invitați au găsit motive să refuze participarea. Numai materialele folosite pentru costumul lui Nicolae al II-lea au costat 437 de ruble, echivalentul salariului pe o lună al unui general din armata țaristă. Ținuta cuprindea două tipuri de catifea și brocart aurit.
Prințesa Zinaida Iusupova a purtat o rochie al cărei tiv și al cărui kokoshnik, acoperământul tradițional rusesc pentru cap, erau decorate cu pietre prețioase de la Cartier. Costumul ei avea două kokoshnikuri și seturi separate de mâneci.
Pregătirea celor 390 de ținute a epuizat fizic și psihic croitorii de lux din Moscova și Sankt Petersburg. La final, fiecare participant a apărut în haine inspirate de secolul al XVII-lea, de la costume de curte până la ținute boierești de război, cu cămăși de zale, coifuri și spade. Unii invitați au venit și cu șoimi de vânătoare.
Nicolae al II-lea a folosit un sceptru adevărat, adus din muzeu
Nicolae al II-lea l-a întruchipat pe țarul Aleksei Mihailovici, care a trăit între 1629 și 1676. A purtat un caftan, o mantie lungă din brocart aurit și o căciulă căptușită cu blană. Pentru autenticitate, servitorii au adus din Muzeul de la Moscova o căciulă de țar și un sceptru adevărate.
Țarina Alexandra a purtat o replică a costumului țarinei Maria Ilinicina, soția lui Aleksei Mihailovici. Coroana era acoperită cu atât de multe bijuterii și cântărea atât de mult, încât țarina abia se putea apleca să mănânce.
Marea Ducesă Maria Gheorghievna a surprins impresia produsă de ansamblul costumelor Rusiei vechi:
„Părea că o magie misterioasă transformase toate aceste figuri familiare în imagini splendide ale trecutului oriental al Rusiei”, a declarat Marea Ducesă Maria Gheorghievna.
Programul a combinat ritualul de curte, opera, baletul și fotografia
Oaspeții au intrat în perechi în Palatul de Iarnă și au salutat cuplul imperial prin tradiționala „plecăciune rusească”. Programul a continuat la Teatrul Ermitaj, unde s-au realizat fotografii individuale și de grup.
Concertul a inclus scene din opera „Boris Godunov” de Modest Musorgski, interpretate de Feodor Șaliapin. Au urmat fragmente din baletele „La Bayadère” de Ludwig Minkus și „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Pe 13 februarie, invitații au revenit la Palatul de Iarnă în costumele inspirate de moda rusească a secolului al XVII-lea.
Dincolo de ferestrele palatului, tensiunile sociale se agravau
Fastul balului contrasta cu prăpastia dintre aristocrația occidentalizată și populația rurală afectată de sărăcie, alcoolism și probleme sociale grave. Muncitorii prost plătiți și țărănimea nemulțumită deveniseră teren pentru acțiunile bolșevicilor, iar reformele încercate de unii țari nu avuseseră continuitatea necesară pentru a schimba societatea.
Marele Duce Alexandru Mihailovici a descris diferența dintre petrecerea de la palat și Rusia din afara lui:
„O Rusie nouă și ostilă privea prin ferestrele mari ale palatului. În timp ce noi dansam, muncitorii intrau în grevă, iar norii din Extremul Orient atârnau amenințător deasupra noastră”
În 1904 a început Războiul Ruso-Japonez. Tensiunile sociale care au urmat au împiedicat reluarea unor asemenea baluri, iar evenimentul din 1903 a rămas ultimul bal imperial al Rusiei țariste.
