Adaugă Ebloguri ca sursă preferată în Google
Ridicată în 1905, într-un București care se termina atunci spre Băneasa-Herăstrău, casa lui Nicolae Minovici a trecut de la reședință la muzeu și a devenit primul muzeu privat de artă populară din Capitală, potrivit Adevărul.ro.
Nicolae Minovici, medic legist, profesor universitar, primar, filantrop și creator de instituții, și-a gândit locuința de pe Șoseaua București-Ploiești ca pe mai mult decât o casă. La scurt timp după ridicare, vila a început să găzduiască și colecția sa de patrimoniu popular românesc.
Proiectul a început în jurul anului 1904, după ce Minovici devenise medic cu drept de liberă practică în 1898. Terenul se afla în comuna Băneasa-Herăstrău, la bariera de nord a Capitalei, într-o zonă aflată atunci departe de agitația orașului.
Într-o mărturisire citată în material, Nicolae Minovici rezuma relația cu locul: „mi-am clădit această casă în anul 1905. Într-adevăr aci gust singurele clipe de liniște, mai bine zis le gustam. Acum 31 de ani când am clădit vila, eram departe de zgomotul și agitația orașului”, a mărturisit Nicolae Minovici, medic legist.
Numele casei vine de la clopoțeii din foișor
„Vila cu clopoței” și-a primit numele de la clopoțeii din sticlă colorată instalați de Nicolae Minovici în foișor. La adierea vântului, aceștia produc sunete.
Ionuț Alexandru Banu, muzeograf la Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici”, explică, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul”, și sensul simbolic al acestui detaliu: „În mentalitatea românească, clopotul se trage pentru alungarea norilor de grindină, pentru îndepărtarea bolilor sau a altor pericole.”
Clădirea poartă semnătura arhitectului Cristofi P. Cerchez. Pentru proiect, Minovici și Cerchez au călătorit prin țară, iar influențele brâncovenești de la Palatul Potlogi, Mogoșoaia și Mănăstirea Hurezi se regăsesc în forma finală a vilei.
Casa este prezentată drept una dintre primele și cele mai reprezentative construcții neoromânești din București. Turnul inspirat de culele oltenești, logia, prispa și decorația sculptată sunt elemente definitorii ale clădirii, care este ea însăși un exponat.
Colecția a fost gândită pentru a reda casa țărănească
Minovici nu a adunat obiecte la întâmplare. A conceput colecția astfel încât să reflecte ocupațiile poporului român, interioarele casei țărănești și gospodăria din jurul ei. Primele achiziții au fost făcute în timpul cercetărilor și călătoriilor sale prin diferite regiuni ale României.
Muzeul este organizat atât ca muzeu de colecție, cât și ca muzeu memorial. Vizitatorii parcurg încăperile în ordinea gândită de colecționar, într-o clădire cu parter, etaj și mansardă.
Colecțiile reunesc costume tradiționale, țesături, ceramică, icoane pe sticlă și lemn, obiecte de cult, mobilier, ouă încondeiate și o colecție importantă de picturi. Obiectele provin din toate regiunile istorice ale României și, în mare parte, au fost adunate de Nicolae Minovici.
La parter, în camera cu fotografii, o vitrină păstrează obiecte personale ale lui Minovici: acul de cravată, o pereche de butoni, ceasul de buzunar, fotografii și un exemplar al tezei sale de licență, „Tatuajurile în România”, publicată în 1898.
La etaj, în Salon, se află cinci picturi originale semnate de Nicolae Minovici și paleta de pictură folosită de acesta.
Filantropia de pe domeniu a intrat și ea în povestea locului
Relatările din presa interbelică și postbelică spun că cerșetorii găsiți de Nicolae Minovici ar fi fost aduși la domeniul din Băneasa pentru reeducare și ar fi ridicat vila în schimbul unui salariu și al hranei, sub îndrumarea maiștrilor și a arhitectului. În 1934, publicația „Curentul” relata că aceștia erau aduși zilnic de la Azilul de noapte cu căruțe și furgonete pentru a lucra terenul.
„Profesorul Nicolae Minovici trebuia să întrețină din fondurile municipiului o droaie incertă de calici și de infirmi. Într-o bună zi, i-a pornit pe șoseaua Kiseleff, le-a dat de mâncare și material de lucru: din pământ a răsărit o vilă care s-a transformat într-un muzeu etnografic național. Iată o istorie scurtă și instructivă!”, scria publicația „Curentul” în 1934.
Pe terenul de la Băneasa au fost înființate o fermă, o crescătorie de păsări și animale și un stupărit. Pensionarii se ocupau de albinărit și de crescătoria de păsări, iar produsele erau distribuite unor persoane publice care contribuiseră la constituirea moșiei agricole.
Muzeul este prezentat ca una dintre instituțiile importante dedicate conservării, cercetării și valorificării patrimoniului național, precum și ca un reper al dezvoltării muzeologiei românești și al afirmării stilului neoromânesc în arhitectură.
