Gărzile de corp ale lui Călin Georgescu ar fi preluat cea mai mare parte a treburilor administrative după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 a ajuns în custodia polițiștilor, potrivit unor surse judiciare citate de Gândul. Echipa ar avea 12 membri.
Prima sarcină ar fi fost aducerea acasă, de la bazin, a fiului de 17 ani al lui Călin Georgescu. Acesta fusese ridicat din trafic luni, 21 septembrie, în timp ce își conducea copilul la bazin, apoi a fost dus la sediul DIICOT.
După reținere, unul dintre bodyguarzi i-ar fi dus mâncare și obiecte de igienă personală la Arestul Central al Poliției Capitalei.
Marin Burcea ar fi coordonat echipa în ziua reținerii
Fostul mercenar Marin Burcea ar fi șeful gărzilor de corp. El s-ar ocupa de plata salariilor, de transport și, atunci când este necesar, de cazarea celor care îi păzesc pe Călin Georgescu și pe soția acestuia.
În perioada în care era vehiculată posibilitatea arestării preventive, Burcea i-ar fi anunțat pe membrii echipei să rămână pe poziții, deoarece locurile lor de muncă nu ar fi fost amenințate.
Tribunalul București a dispus control judiciar pentru 60 de zile
Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore. Marți, el a fost prezentat magistraților Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă, însă instanța a decis că poate fi cercetat în libertate, sub control judiciar pentru 60 de zile.
Georgescu este inculpat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
În 21 septembrie, anchetatorii au efectuat cinci percheziții în București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea. Acțiunea a fost făcută de procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR. Prejudiciul investigat în dosar a fost stabilit la 1,1 milioane de euro.