Medicamentele GLP-1 folosite pentru slăbit, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, aduc în discuție o nouă îngrijorare. Unii specialiști folosesc termenul „agonorexie” pentru acele situații în care slăbitul și controlul alimentar ajung să ocupe tot mai mult spațiu în viața unei persoane. Problema nu ține doar de kilograme, ci de riscul ca relația cu mâncarea și cu propriul corp să se deterioreze sau chiar să pornească de aici.
Mai exact, este vorba despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și pierderea în greutate apărută în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Fenomenul are o amploare importantă, având în vedere că aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. Și în România există efecte vizibile, inclusiv în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că le găsesc greu.
Deși ideea de „slăbit rapid” poate părea atrăgătoare, specialiștii spun că trebuie privit cu seriozitate și impactul psihic. Reacțiile adverse frecvente, printre care greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot duce la un aport alimentar tot mai redus. Pentru persoanele vulnerabile, de aici se poate ajunge la reguli rigide, vinovăție și obsesie.
Psihologul clinician Luminița Tăbăran explică profilul de risc: „Atunci când există deja fragilități la nivel psihic cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”. Cu alte cuvinte, medicamentul nu produce singur problema în toate cazurile, dar o poate amplifica.
Dacă gândurile se învârt constant în jurul mâncării, caloriilor și listelor cu ce „ai voie” sau „nu ai voie”, iar starea zilei depinde de cifrele de pe cântar, semnalele nu ar trebui trecute cu vederea. Luminița Tăbăran spune că în viața de zi cu zi pot apărea număratul strict al caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualuri alimentare și vinovăție după ce mănânci. „Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar”.
Potrivit Lyla, specialiștii care tratează tulburări de alimentație observă deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente vechi sau a declanșat unele noi. Brad Smith, director medical al The Emily Program, spune că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El a văzut și persoane fără istoric anterior care au dezvoltat alimentație dezordonată după începerea tratamentului. „A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.”
Zoe Ross-Nash, psiholog clinician, atrage atenția că greața poate face persoana să mănânce mai puțin, iar uneori să elimine și ce a mâncat din cauza stării de rău. Dr. Thea Gallagher, psiholog clinician la NYU Langone, avertizează că, atunci când o persoană este subponderală, situația poate crește dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung. Sarah Davis, psihoterapeut, spune că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți, mai ales când lipsa poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte dintr-o abordare mai largă, care să includă alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Totuși, ghidul publicat la sfârșitul anului trecut precizează că datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate. Luminița Tăbăran spune că, înainte de o dietă de slăbit, ar merita abordate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Iar dacă apar comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, recomandarea este să fie cerut sprijin de la medic și psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație.
Recomandarea ei este una clară: pași mici, siguri, blândețe și consecvență. Scopul nu ar trebui să fie doar scăderea unui număr, ci formarea unor obiceiuri care pot fi menținute fără o luptă zilnică cu propria persoană. Dacă planul de slăbit izolează, sperie sau ocupă mintea permanent, atunci nu este un plan bun, chiar dacă pe hârtie pare eficient.
