O lună cu eBloguri

În weekend am împlinit o lună de când m-am alăturat comunităţii eBloguri. Decizia de a mă alătura acestei frumoase comunităţi a fost o decizie spontană, dar una foarte bună. De ce? Fiindcă m-am alăturat unei comunităţi care s-a dezvoltat şi se dezvoltă în continuare respectând principiul unitate în diversitate. Este un principiu pe care îl…

De ce ebloguri?

Pentru că săptămâna asta ne promovăm pe noi, toți bloggerii membri ai platformei, am început să mă simt melancolică și să îmi amintesc de primele mele experiențe ca și blogger, despre primele articole scrise și despre cum am ajuns să fac parte din ebloguri. Dar să începem cu începutul. Îmi doream să am un blog,…

Profit și trafic = BLOG

Blogging-ul pentru profit implică cunoştiinţe specifice în categoria “cum să faci bani online“. Dar dacă vreţi să faceţi blogging doar pentru trafic, nu-ţi trebuie cunoştiinţe speciale pentru astfel de lucruri. Cu alte cuvinte, în scopul de a face bani din blog, sau profit, aveţi nevoie să înţelegeţi cum funcţioneazăGoogle Adsense, care sunt principiile, cum să vindeţi…

Schimbări

Ne plac schimbările şi mai ales sentimentul de satisfacţie din momentul în care reuşim să facem o schimbare. Avem impresia de foarte multe ori că avem puterea de schimba orice, dacă ne propunem să facem acest lucru. Din păcate însă, ne înşelăm asupra acestui fapt. Nu ne putem schimba  decât pe noi înşine, în niciun…

PODCAST: Bloggerul cu blog de afaceri

Deseori ne întrebăm ca bloggeri cum ne putem transforma blogul într-un blog de afaceri. Un blog de afaceri epic. Cu problema asta ne confruntăm mulți dintre noi – mulți bloggeri care-și doresc să-și transforme blogul personal…într-un blog mai complex, dedicat mai mult pe afaceri. De aceea am și creat acest podcast. În podcast-ul respectiv vorbesc…