Pe masură ce știința evoluează, iar telefoanele inteligente devin parte integrantă în dezvoltarea copilului, este mai important ca oricând să petreci cât mai mult timp cu el în aer liber, începând chiar de la o vârstă fragedă. Mediul extern este la fel de important precum cel intern, iar timpul petrecut în natură trebuie considerat, întotdeauna, prețios. Mai mult decât atât, zilele petrecute în mediul natural pot avea, prin urmare, un pretext educațional.

Mingea, bicicleta, rolele, karturile pentru copii sunt doar câteva dintre mijloacele prin care copilul va uita de jocul video preferat.

Descoperă, mai jos, 8 idei interesante de activități pe care să le desfășori în aer liber, împreună cu puiul tău:

Matematica nu ia vacanță

Oferă copilului tău un exercițiu care îl conectează cu natura și îl ajută să învețe numerotarea. În parc sau în pădure, puteți colecta împreună câteva crenguțe pe care, cu ajutorul unor elastice, puiul le poate grupa. Îi poți cere să formeze grupuri mici în baza numerelor pe care i le propui. Vei vedea că aceasta se va dovedi o activitate care dezvoltă abilitățile manuale într-un mod impresionant.

La spălătorie

Printre cele mai amuzante activități se numără spălatul și întinsul rufelor. Ba, în zilele de vară, poți crea o mică stație de „spălătorie” în grădină. Ai nevoie de două recipiente (unul cu apă și săpun și unul cu apă pentru clătire) și, bineînțeles, un suport pentru a usca țesăturile la soare.

La grădinărit

Dacă ești aproape de o sursă de apă sau dacă ai o fântână în grădină, ia cu tine și o stropitoare. Roagă-ți puiul să umple vasul cu apă și, apoi, să ude plantele din jur. Încet-încet, copilul va începe să cunoască dragostea pentru natură și grădinărit.

Micul meșteșugar

Bătutul cuielor este un alt exercițiu practic. Profită de buștenii pe care îi găsești în natură și pune-i la dispoziție o tavă, cuie, un ciocan și o pereche de mănuși de protecție. Deși este o activitate pentru adulți (precum cea a utilizării foarfecelor), copilul trebuie să învețe de mic să-și coordoneze dexteritatea cu un sentiment de „pericol” pe care să îl depășească.

Exercițiu de echilibru

Pentru a ajuta copilul în coordonarea întregului corp, un joc foarte util este mersul pe o linie. În parcuri și grădini, există multe instrumente la îndemână, dar ai putea folosi și o scândură sau câteva funii pe pământ, creând, din când în când, parcursuri diferite.

Micul cercetător

Cu ajutorul recipientelor pentru tacâmuri (cele compartimentate deja), copilul poate selecta și clasifica diferite specii de plante și minerale pe care le găsește în natură, într-un mod foarte ordonat.

Lucrul manual

Împletitura este un alt exercițiu care ajută foarte mult la dezvoltarea dexterității și, cu elementele din mediul înconjurător, poate crea modele deosebite. Adunați, împreună, crenguțe cu aceeași dimensiune și formați o figură geometrică; pune-i la dispoziție șnururi de lână pentru înfășurat crenguțele, unind colțurile și formând, astfel, o grilă, precum un „război de țesut”. Printre spații, cel mic poate fixa conuri de pin, frunze, flori sau ramuri. Obiectul creat poate fi agățat în casă ca decorațiune.

Descoperă perechea

Este un joc care dezvoltă memoria, capacitatea de asociere și spiritul de observație al copilului. Tot ce îți trebuie sunt câteva mici recipiente resigilabile, care nu sunt transparente. Colectați împreună perechi de flori, ghinde sau conuri de brad, pune-le în recipiente, amestecă-le între ele și organizează un turneu de memorie în natură.

 

Indiferent de activitățile pe care alegi să le faci împreună cu micuțul tău, timpul petrecut în aer liber este extrem de important. Prin urmare, nu pune „frână” distracției și transformă o zi în mijlocul naturii într-o oportunitate educațională distractivă.

Despre autor

Lasă un răspuns