Din nefericire pentru noi, foarte multe povești de viață, ale unor scriitori cunoscuți, nu mai sunt astăzi amintite. Nu mai avem timpul necesar să citim despre aceste personalități, cu atât mai puțin să le citim cărțile. Citim puțin, aproape deloc, iar atunci când o facem alegem de cele mai multe ori cărți mai puțin bune, dar bine promovate, în detrimentul unor povești cu adevărat frumoase și pline de înțelegeri despre un trecut nu foarte îndepărtat.

Cella Serghi este o scriitoare care aproape nu mai există în memoria culturală a celor tineri. Se poate spune despre Cella Serghi că este cu adevărat scriitoarea primului ei roman, „Panza de păianjen”. Pe lângă asta, Cella Serghi este scriitoarea îndrăgostită de mare, cea care i-a devenit izvor de inspirație. Cu atât mai mult în anii refugiului, după război, când a fost permanent urmărită de dorul de mare.

Cella Serghi a mai avut o mare dragoste, cea pentru romancierul Camil Petrescu. Cât de mult trebuie să iubești un bărbat pentru a deveni scriitoare de dragul lui? Cam cât o viață. Cea a scriitoarei Cella Serghi.

Cella Serghi s-a născut la Constanța, dar din cauza războiului și a refugiului a absolvit Facultatea de Drept la București, în 1931. A devenit avocată, ceea ce a ajutat-o enorm să cunoască mai bine caracterul oamenilor și să realizeze descrieri credibile personajelor sale.

Scriitoare a devenit., cum spuneam, din dragoste. Există nenumărate mărturii despre povestea de dragoste, cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura română s-a spus, dintre frumoasa blondă, tânără, cu părul ondulat, mândră și cu o ținută impecabilă și bărbatul scund, cu ochii albaștri, un pic surd care era Camil Petrescu. Cu siguranță Cella Serghi era îndrăgostită de personalitatea faimosului romancier.

S-a spus că George Călinescu ar fi fost de-a dreptul gelos pe autoare, pentru că romanul „Pânza de păianjen” de Cella Serghi (1938), se vindea mai bine decât „Enigma Otiliei”. Dacă George Călinescu era invidios, Camil Petrescu și Mihail Sebastian erau de-a dreptul entuziasmați.

Pânza de păianjen” este o dramă romantică, debutul literar al scriitoarei Cella Serghi. Volumul a fost publicat în 1938. Fusese terminat în 1936 și fusese citit în manuscris de Mihail Sebastian. La momentul publicării, Sebastian nota în jurnalul său că el, Liviu Rebreanu și Camil Petrescu au recomandat editurii acest roman. Pe bună dreptate. Era un roman cu multe elemente autobiografice, bine primit de critică, dar mai ales de public.

Eroina romanului, Diana Slavu, este un personaj extrem de bine creionat, o combinație de naivitate, inteligență, sensibilitate, curaj, spirit de aventură. Diana iubește cu pasiune, dar chiar și așa, se află prinsă într-o veritabilă „pânză de păianjen” țesută de viață, susținută de iubirea din adolescență (Petre Barbu), iubirea matrimonială (Michi) și iubirea trupească (Alex). Trei dimensiuni ale iubirii într-o singură viață. Caietele Dianei sunt citite de Ilinca Dima, un personaj care aduce teribil de bine aminte de o fostă colegă de liceu a Cellei Serghi. Acțiunea romanului se petrece la Constanța, la Balcic și la București.

Publicarea acestui roman a însemnat mult mai mult pentru Cella Serghi decât efortul de a-l scrie. Scriitoarea și-a sacrificat și viața personală și a fost permanent conștientă de acest lucru. Era evident divorțul care o pândea, din cauza elementelor autobiografice care au apărut în roman.

Chiar și așa, „Pânza de păianjen” i-a deschis Cellei Serghi porțile lumii literare. A intrat în cenaclul criticului Eugen Lovinescu „Sburătorul”, și-a făcut mulți prieteni printre scriitori, a fost curtată de publicații literare importante, precum „Viața românească” și „Revista Fundațiilor” și a continuat să scrie.

Pânza de păianjen” rămâne lucrarea cea mai importantă a Cellei Serghi, un roman scris sub influența literaturii românești dintre cele două războaie mondiale.

Despre autor

Lasă un răspuns