Când vine vorba de management-ul de flotă, cu toții ne dorim același lucru: realizarea eficientă a muncii într-un timp cât mai scurt și la costuri minime. Compania SAS Grup a identificat aceste nevoi ale managerilor și a pus în practică soluții gps auto complete de monitorizare pentru orice tip de flotă.

Istoria SAS Grup începe în anul 2002, odată cu lansarea pe piață a primului sistem de localizare GPS produs în România. De-a lungul timpului, tehnologia a avansat și compania a adus pe piață produse și servicii mai complexe și în același timp, mai eficiente. Calitatea produselor și a serviciilor este un element distinctiv major al SAS Grup, păstrat cu strictețe în cei peste 17 ani de experiență. Drept dovadă, SAS Grup a urcat rapid în topul companiilor aflate în domeniul managementului de flotă.

Un progres important s-a înregistrat în anul 2018, când compania a fost achiziționată integral de către AROBS Transilvania Software. AROBS este una dintre cele importante companii de servicii software din România. A fost înființată în anul 1998 la Cluj-Napoca. Reușind cu succes să își consolideze poziția de lider pe segmentul software din România, AROBS și-a deschis curând porțile în alte șase locații din România și 7 locații internaționale.

La momentul actual, monitorizăm peste 100.000 de mașini și avem peste 4.000 de clienți mulțumiți. Este nevoie doar de un sistem GPS și un modul de comunicații mobile pentru a primi rapoarte complexe într-o secundă, la prețuri competitive care reduc semnificativ costurile monitorizării flotei. Mai mult decât atât, există avantajul de personalizare a soluției în raport cu propriile nevoi, alegând senzorii și funcțiile de care vrei să dispună sistemul tău de monitorizare.

Serviciile SAS Grup deservesc flote de toate dimensiunile, dobândind astfel parteneriate cu companii din toate domeniile. O atenție deosebită este acordată clienților, cărora le datorăm succesul companiei noastre și suntem receptivi la toate feedback-urile primite din partea lor. Respectul și încrederea pe care ne-o acordă ne onorează și ne îndeamnă să îmbunătățim constant serviciile pe care le oferim.

Clienții noștri apreciază colaborarea cu noi, aplicația foarte ușor de folosit și foarte rapidă, calitatea serviciilor noastre, promptitudinea și economiile pe care le fac folosind aplicația SAS Fleet.

SAS Grup va continua politica de îmbunătățire a serviciilor, respectând mereu principiile pieței.

Despre autor

Lasă un răspuns