Vă spuneam într-un articol precedent că,  trăim într-o perioadă de criză nu economică, ci o criză foarte grea şi dureroasă, cea de oameni care ştiu să fie cu adevărat oameni. Mi-am dat seama însă că adevărata problemă nu constă în faptul că oamenii preferă minciuna în locul adevărului, că oamenii nu mai ştiu ce e acela cuvânt, că îţi întorc spatele şi se fac că nu te cunosc după ce le-ai întins o mână şi i-ai ajutat să se ridice. Nu, problema nu are legătură cu acei oameni care se prefac că îţi sunt  prietenii atâta timp cât îi ajuţi să îţi atingă scopurile.  Da, e adevărat e criză de oameni frumoşi, buni, deschişi, oneşti, dar marea problemă a noastră nu este această criză.

Marea problemă a noastră derivă din faptul că noi nu facem nimic pentru a ne schimba, pentru a putea trăi frumos alături de ceilalţi.  Marele nostru actor Adrian Pintea spunea aşa:

Trăiţi, bă, trăiţi, că de murit nu-i nici o scofală!

Da,  trebuie să trăim, căci o viaţă avem, o viaţă pe care e păcat să o trăim oricum. Parcă e păcat să o trăim făcându-ne rău unii la alţii. Parcă e păcat să nu o trăim dăruindu-ne iubirii unii altora. Parcă e păcat să nu o trăim ajutându-ne unii pe alţii.  Parcă e păcat să trăim cu ură în suflet. De ce să nu iertăm? De ce să nu fim uniţi? De ce să nu ne sprijinim unii pe alţii?

O viaţă avem, o viaţă în care trebuie să ne hrănim în primul rând sufletul cu momente de bucurie, de fericire, de emoţie alături de cei alături de care ne-a fost dat să trăim.

O viaţă avem şi nu cred că se merită să o trăim altfel decât cu sufletul împăcat că am lăsat ceva frumos în urma noastră.

O sâmbătă minunată să aveţi!

Despre autor
  1. citatul lui Pintea a devenit viral si este un alt fel de a spune carpe diem! adevarul este ca nu traim niciodata exclusiv in prezent. suntem incarcati de apasarile trecutului si de ingrijorarile viitorului, ceea ce ne impiedica, pana la urma, sa “traim”

Lasă un răspuns