Iubim adevărul atât de mult încât de cele mai multe ori îl ascundem de toţi cei care vor să-l descopere. Urâm minciuna, dar recurgem la ea ori de câte ori avem ocazia. Ne simţim jigniţi când alţii ne ascund adevărul, cu toate că noi îl ascundem la rândul nostru de alţii, şi chiar  de noi înşine. Ne dorim ca cei alături de care ne este dat să trăim să fie mereu sinceri cu noi, deşi noi nu reuşim să fim sinceri nici măcar cu noi înşine.

Spunem că lumea e rea, din ce în ce în ce mai rea, dar niciodată nu stăm să analizăm foarte bine tot ceea ce facem şi ce spunem. Oare noi suntem mai buni? Şi noi ca şi ceilalţi avem defecte, şi noi putem greşi, putem fi la un moment dat răi ca şi ceilalţi.

Ne dorim să trăim într-o lume mai bună. Ne aşteptăm ca ceilalţi să o facă mai bună. Dar noi ce facem ca ea să devină mai bună?

Ne dorim să avem parte de multă iubire. Dar oare noi suntem pregătiţi să iubim la fel cum ne dorim să fim iubiţi?

Ne dorim să avem parte de generozitate. Noi oare cât de generoşi putem fi?

Ne dorim să primim. Noi oare suntem în stare să dăruim?

Ne dorim să ne fie întinsă o mână atunci când suntem jos şi nu ne putem ridica de unii singuri. Noi suntem dispuşi să o întindem altora ce au nevoie de ea?

Ne dorim ca ceilalţi să-şi amintească mereu de noi. Noi ne amintim mereu de ei?

Ne dorim ca ceilalţi să ne facă fericiţi. Noi suntem în stare să-i facem pe ceilalţi fericiţi?

Ne dorim ca ceilalţi din jurul nostru să se schimbe. Noi oare suntem pregătiţi să ne schimbăm?

Ne dorim întotdeauna foarte multe de ceilalţi, dar nu întotdeauna ne punem problema dacă noi suntem în stare să oferim celorlalţi ceea ce noi cerem de la ei.

Despre autor

Lasă un răspuns