Editura Litera alături de blogul alexandervsalexander și de platforma eBloguri, vă invită la un concurs.
Cartea Prea multă fericire a autoarei ALICE MUNRO (câștigătoare a premiului Nobel pentru literatură în 2013), poate fi a voastră. Concursul durează până vineri, 15 august 2014, iar câștigătorul va fi anunțat sâmbătă, 16 august 2014.

    Condiții de participare

Nu trebuie să aveți cont pe platforma eBloguri, nu trebuie sa share-uiți articolul sau să strângeți like-uri agasându-vă prietenii, trebuie doar să lăsați un comentariu la această postare în care să spuneți, cu propriile cuvinte, câteva impresii, păreri, critici, vis-a-vis de o carte citită (care v-a plăcut sau nu v-a plăcut), indiferent de autor sau de genul din care face parte cartea (dramaturgie, poezie, roman, nuvele, aforisme etc.).

Atenție! Folosiți propriile cuvinte, nu recurgeți la google.

Nu va fi o tragere la sorți. Voi alege comentariul cel mai interesant, oferind și o motivație.

Editura LITERA vine către cititor, de mai bine de 25 de ani, cu o ofertă editorială pe care o îmbogățește constant. Prin colecții precum: Nobel, Biblioteca pentru toți, Enciclopedia Universală Britanică, Descoperă lumea, etc., încearcă să acopere toate categoriile de vârstă, astfel încât toți cei care iubesc cărțile să poată găsi ceva pe gustul său. Este una dintre editurile care se implică mereu în diverse acțiuni culturale menite să îndemne publicul la lectură. Așa am intrat în legătură cu editura LITERA care mi-a sprijinit, nu o dată, proiectele în care am fost implicat. Mă bucur că a răspuns imediat la încercarea mea de a aduce cartea și în rândul bloggerilor, în special al celor iubitori de lectură.

Baftă!

Despre autor
  1. O vara misto (autor: Wolfgang Herrndorf) – Cu totii ne dorim o vara altfel, plina de aventuri, de locuri noi, de prietenii legate cu oamenii la care te asteptai mai putin, insa atunci cand esti un pusti de 14 ani, aceasta pare ( si dupa parerea mea, chiar este) aventura vietii tale si nicio alta vacanta nu se va compara cu cea in care ai fost liber!

    Viata aparent banala si plictisitoare a lui Maik Klingenberg ia o intorsura surprinzatoare cand il intalneste pe Andrei Chiciasov (sau Chistoc), un pusti rus de aceeasi varsta, permanent mahmur si (aparent) antisocial, iar odata ce scoala ia sfarsit incepe o aventura neplanuita, dar ce abunda de experiente si peripetii la tot pasul. Daca mai adaugam cateva detalii: o lada furata, o dezamagire in dragoste, oameni si caractere diferite, preconceptii (specifice varstei) contrazise, multa inventivitate si imaginatie si o prietenie ce trece dincolo de orice bariera sociala… eu zic ca avem ingredientele pentru O vara misto, asa cum si-a imaginat-o si Wolfgang Herndorf.

    Chiar daca pe alocuri pare puerila, pentru ca reda cu multa precizie intreaga poveste prin ochii unui copil ce nu s-a confruntat pana in acest moment cu grijile existentei, cartea te tine cu sufletul la gura, iti starneste curiozitatea, iar atunci cand ai senzatia ca sti ce se va intampla, totul se schimba 180grade.

    M-am intrebat, cum ar fi fost sa citesc aceeasi carte, dar la varsta lui Maik, la 14 ani. Oare mi s-ar fi parut la fel de nebuneasca ideea de a-mi scrie numele trecand cu Lada prin lanul de porumb in toiul noptii, m-as fi regasit in povestea lui de dragoste esuata cu Tatiana, as fi indragit-o pe Isa la fel de mult, care ar fi fost oare momentul la care mi-as fi dorit sa ma intorc acasa…sau m-as fi gandit macar la asta stand prins in centura de siguranta langa tirul cu porci rasturnat?

    Dincolo de copilarie si pentru ca nu vreau sa va stric placerea descoperirii acestei povesti, O vara misto este imaginea pura unei calatorii de neuitat in cel mai pur mod cu putinta.

    • Pare a fi un Tom Sawyer modern. Interesanta carte.

  2. Monika M.

    Am citit recent Cincizeci de umbre ale lui Grey de E. L. James care este un roman de dragoste erotic format din trei volume. Dupa parerea mea este o carte prea mediatizata, care putea fi mai interesanta, mai presarata cu aventura, intorsaturi, etc. Este ca si un film la care te uiti o data, nu are niciun mesaj, nicio morala cel putin pentru mine, in schimb are o actiune plata, iar daca n-ar fi presarat cu scene de dragoste ar fi o carte banala.
    Sunt curioasa sa citesc de una din cartile lui Alice Munro care sunt de asemenea foarte mediatizate 🙂

    • Da, sunt carti mediatizate la care se aplica proverbul romanesc ”… sa nu vii cu sacul”. Stiu ca apropo de Alice Munro, cand a castigat marele premiu, circula o gluma gen ” Who the … is Alice?” Acum ramane de vazut, sau ramane de citit.

  3. Să cunoști o femeie- Amos Oz
    Am citit această carte într-un moment de amărăciune, într-o vreme când credeam că voi deveni misandră convinsă. Ivria, de după moarte, m-a răzbunat, mai mult decât ea răzbunându-mă Yoel, soțul ei care, abia când Ivria nu a mai fost, și-a dat seamă că nu a știut să treacă dincolo de aparențe, că nu a știut să citească în ochii ei, în gesturi, în tăceri, cât de mare era iubirea Ivriei pentru el.
    La ce a mai folosit? De unde o putea lua, unde îi putea găsi corpul cald de care îi era atât de dor? Nici-o o muncă, oricât ar fi fost de grea, nu-l obosea deajuns să poată uita. În zilele sale de singurătate, în virtutea fostei meserii de polițist, a retrăit și a analizat pas cu pas întreaga lui viață alături de ea. A înțeles că Ivria a luptat o viață întreagă pentru ca lui și Nettei, fiica lor bolnavă, să le fie bine. A înțeles că l-a iubit, că l-a adorat. Suferea Yoel pentru timpul târziu în care a înțeles tot. Asta m-a făcut să-l iert și să iert, nedorindu-mi decât să pot da cartea s-o citească și altora care nu știu să aprecieze ce au, cât au, dar mai ales să o dau cui știu eu. Citiți cartea!Vă va da de gândit.

    • Avalansa remuscarilor si-a facut locul in romane. Am auzit vorbindu-se de acest scriitor israelian, dar nu am citit nimic.

      • Să citești o carte de-a lui, apoi…vei mai citi, cu siguranță.

  4. Cartea ce mi-a rămas în minte este Șoseaua cațelu 42 de Alina Nedelea. Stilul autoarei atât de lejer, deschis, m-a făcut să citesc cartea cu ușurință.
    Nimic nu pare s-o doboare pe aceasta, în toate aventurile vieții sale dinainte și după revoluție. Nimic n-a stat în fața acesteia, în a face lucrurile după bunul său plac, de a ajunge acolo unde și-a dorit.
    Există fragmente ce m-au șocat și m-au făcut să spun “wow…e prea mult”. Trece peste toate evenimentele dramatice cu capul sus, ca și cum nimic grav nu s-a întamplat.
    Limbajul folosit arată acel om dintr-o bucată, direct, ce nu se ferește de ce vor spune alții.
    Este cartea ce m-a lăsat cu gura căscată, la propriu și la figurat.

  5. Multumesc ca ai impartasit cu noi aceasta carte. Am citit note de lectura legate de carte unde se mentioneaza stilul mai frust.

  6. Se numeşte „Dama cu camelii” de Alexandre Dumaş-fiul. Romanul conţine o frumoasǎ poveste de dragoste care are loc la Paris dintre o dama de companie pe nume Marguerite Gautier şi tậnǎrul Armand Duval.
    Deşi la început dragostea tânărului Armand nu este împărtășită de Marguerite, dar cu timpul se va îndrăgosti și ea de Armand. El iubind-o atǎt de mult reuseşte s-o convingǎ sǎ renunţe la bǎrbaţii care o vizitau şi la traiul haotic pe care îl ducea aceastǎ curtezanǎ din cauza cǎruia era suferindǎ de turbeculozǎ. Iubirea lui a transformat-o dintr-o femeie capricioasǎ şi frivola , intr-o femeie culta, inteligenta, maturǎ, iubitoare şi fidelǎ. Tragedia acestei frumoase poveşti dragoste dintre cei doi, incepe cǎnd tatǎl lui Armand aflǎ de relaţia lor şi se opune acestei iubiri…
    Ce mi-a mai plǎcut în acest roman este cǎ autorul ne facem sǎ realizǎm de faptul cǎ iubirea poate schimba un om, arậtǎndu-i cǎ existǎ iubirea adevǎratǎ. Ne aratǎ cǎt de mult greşim de faptul cǎ ne lậsǎm duşi de prejudecǎti pe care le avem faţǎ de ceilalţi şi de suferinţa pe care o poate provoca acest lucru, persoanelor pe care le judecǎm. Ne aratǎ ce final nefericit au aceste femei care aleg aceasta cale al desfraului.
    Acest lucru mi-a dat impresia ca autorul îmi transmite cǎ ar trebui sǎ simt doar milǎ pentru astfel de femei. Autorul a îmbinat anumite lucruri din viaţa lui cu inventivitatea şi mi-a dat senzaţia cǎ aratǎ în anumite fragmente din roman, ceea ce si-ar fi dorit sǎ se întǎmple în realitate.

    • Un roman clasic, arhiconscut. Nu stiu cum sta treaba cu iubirea adevarata in arta, dar o cred pe cuvant. Cred ca fiecare autor are varianta lui de iubire adevarata, nu?

  7. O carte despre care poate nu s-au auzit (inca) foarte multe: “Condamnat la viata” de Alexandru Lincu (filmul cu acelasi titlu si fara nicio legatura a aparut la cativa ani dupa ce cartea a vazut lumina tiparului in 2010, cu cateva luni inainte de moartea autorului de la care astazi se implinesc 4 ani).
    Despre perioada imediat dinainte şi după revoluţia română din decembrie 1989 (sau revoltă populară sau lovitură de stat – cum este numită în diferite situaţii) s-a scris inclusiv beletristică. De altfel, ca orice eveniment major din viaţa unui popor, şi acest moment dramatic a dat naştere la numeroase opere, autorii acestora speculând teoriile mai mult sau mai puţin plauzibile asupra adevărului istoric. În schimb, în romanul “Condamnat la viaţă” a lui Alexandru Lincu, roman apărut in martie 2010 la editura Pegasus Press din Bucureşti, revoluţia română este doar un pretext pentru a ilustra viaţa unui tânăr, Marian Speranţă, al cărui destin îl loveşte de repetate ori, victimă nevinovată, pe rând, a sistemului trecut şi al celui actual, a nedreptăţii celor din jur, a propiei iubiri sau a alegerilor sale (cum ar fi soţia). Crescut la orfelinat, condamnat să iubească o fată de demnitar comunist care face tot posibilul să-l “înfunde”, Marian Speranţă depăşeşte toate obstacolele, cu un curaj inconştient, cu noroc şi, până la urmă, cu speranţa că lucrurile vor căpăta o formă controlabilă. Destinul său îl poartă de la închisoare, la spitalul de nebuni şi de aici la facultatea de matematică, de la iubita schizofrenică, la soţia uşuratică, de la participant la pregătirea evenimentelor din decembrie’89, la statutul de “trădător”. Totul pare terminat pentru el, viaţa sa nu mai are sens, şi totuşi, el este “condamnat la viaţă”… Sfârşitul surprinzător, aparent fericit, este cu atât mai dureros, cu cât nici măcar soluţia finală nu reprezintă împăcarea cu propriul destin, căci “spectacolul trebuie să continue”… “Condamnat la viaţă” este un roman viu, trăieşte prin personajele sale, prin intrigile şi misterul lor, prin viaţa lor uneori dublă, pe care cititorul o înţelege şi o analizează împreună cu personajul principal, este o provocare la introspecţie şi la redescoperire, pentru că, din fericire sau, din păcate, fiecare dintre noi este un Marian Speranţă al propriului destin.

    • Pare o perioada din viata unui personaj (eu as zice ca numele este ales cam nefericit) in care sunt condensate cat mai multe evenimente. Sunt curios din tot stufarisul acesta daca se degaja ceva. Multumim ca ne-ai vorbit despre ea.

      • ma rog, ideea e sa vorbesti despre o carte dupa ce o citesti si nu din ce povesteste cineva (in cazul asta chiar eu) despre ea.

        • Asa am si vorbit, am spus ca ”pare”. Doar afirmatia legata de numele personajului (Speranta) este una pe care o sustin apriori. Repet, multumim pentru cuvinte.

  8. Cartile sunt prieteni reci dar siguri ! Fiecare carte citita iti lasa ceva in minte si in suflet .In adolescenta citeam cartile cu creionul in mana si notam pe un caiet ceea ce mi se parea interesant si apoi in timp le-am aplicat .Cartea mea de suflet este Pe aripile vantului ..ma motiveaza inca si acum Scarlett O’hara ….si maine e o zi imi spun chiar si astazi !

    • Scarlett O’hara este un personaj care inca mai influenteaza cititorul.

  9. Madalina M

    „În sufletele oamenilor, fructele mâniei se împlinesc şi cresc în greutate, se coc în aşteptarea culesului ce va să vie”. Cartea despre care aş vrea să vă povestesc se află pe un loc fruntaş într-un top 5 personal – Fructele mâniei, John Steinbeck. Subiectul este în aparenţă simplu: o familie sărmană din Oklahoma (familia Joad) este nevoită să plece din propria casă şi alege ca destinaţie California, un fel de tărâm al făgăduinţei, unde speră să îşi construiască o viaţă mai bună. Dar drumul este plin de pericole, pentru că sunt sute de familii afectate de marea criză din anii 30 şi cu toţii luptă pentru hrana zilnică, pentru supravieţuire. Înjumătăţiţi, membrii familie Joad ajung în California şi realizează că nimic nu este aşa cum au visat, că umilinţele nu au încetat, că lupta pentru supravieţuire este mai aprigă. Aşa că se văd nevoiţi să plece din nou la drum… Romanul este de o tristeţe sfâşietoare, din primul moment am intuit că finalul nu are cum să fie cel visat, dar, alături de personaje, am suferit şi am sperat… Subiectul este extrem de emoţional, de realist şi de actual, m-a zdruncinat, m-a afectat teribil, pentru că m-am regăsit în această luptă de fiecare zi pentru o viaţă mai bună. Personajele, cu care empatizezi permanent, sunt construite fără greşeală: sunt oameni simpli – în educaţie şi situaţie materială-, dar au caractere puternice şi sunt plini de dragoste pentru semenii lor, cu care nu se dau în lături să împartă şi ultima bucăţică de pâine. Cartea este superbă, iar la final te lasă pustiit, ca o furtună care mătură totul în cale.

    • Cu siguranta o sa o caut. Multumim pentru randuri.

  10. O carte care m-a impresionat este Amurgul Gandurilor de Emil Cioran. Aceasta carte accentueaza foarte bine faptul ca ne consideram cu totii individualitati speciale, aproape de divin. In realitate suntem doar o urma de praf stelar un continuumul spatio-temporal. O carte filosofica exceptionala, o calatorie prin catacombele mintii unui filosof roman. “Tot ce se petrece în tine nu se mai poate raporta la nimic, fiindcă nu se îndreaptă nicăieri, ci se epuizează în finalitatea internă a actului. Devii cu atît mai esenţial, cu cît răpeşti „istoriei“ tale caracterul de temporalitate. Privirile spre cer n-au dată, iar viaţa în ea însăşi e mai puţin localizabilă decît neantul.” Fiecarui cuvant pare sa ii fie atribuita o nota de tristete, intr-un final realizand o sonata a suferintei. O carte poate nu foarte usor digerabila la inceput, dar te face sa te intrebi. Pana la urma primul si poate cel mai important pas spre cunoastere este curiozitatea.

    • Da, Emil Cioran este greu de digerat. Ma bucur ca a fost adus in discutie.

  11. Cartea cu impactul cel mai mare asupra mea până acum este indubitabil “Introducere în psihanaliză”, opera I din colecția de opere ale lui Sigmund Freud, editura Trei.
    Nu foarte mulți cunosc cu adevărat în ce constă Psihanaliza și contribuția ei în dezvoltarea noastră ca specie. Unii critică, alții o ignoră, iar unii o studiază. Exact cum vedem poza cu Neil Armstrong care pune primul picior pe un corp ceresc așa îl văd eu pe Freud cum face primul pas spre înțelegerea psihicului.
    Cartea este foarte frumos structurată. De fapt este scrisă într-o manieră foarte personală, intimă. Poți efectiv să simți că ești prezent la un seminar de-al lui Freud, iar el stă în fața ta și îți explică tot ceea ce el a descoperit. Îl auzi cum vorbește cu tine. Dacă sunt opere prin care autorul atinge nemurirea, aceasta este una dintre ele. Unele teme sunt mai greu de digerat fără câteva cunoștințe de bază în domeniu, însă multe sunt o plăcere de citit chiar și pentru un nou venit.
    Ați pățit vreodată să vă gândiți la ceva și să spune-ți altceva? Ați vrea să vă înțelegeți visele?
    Acestea sunt doar doua enigme care ne frământă din cele mai vechi timpuri. Freud vine cu o explicație și deși sunt anumite limitări în teoriile sale, să nu uităm ca el este princeps. Este doar deschizătorul de drumuri.
    Personal am devorat această carte. Ea nu doar ma antrenat să fiu mai deschis dar mi-a oferit metoda necesară pentru a înțelege evenimentele care au loc în jurul meu. Odată cu această carte am început cu adevărat aventura vieții mele, o aventură care deja m-a plimbat prin multe cărți de psihologie și literatură.

    • De la psihanaliza au pornit si multe curente literare. Multi scriitori au avut ca punct de plecare perceptele psihanalizei.

  12. E foarte greu să aleg o singură carte despre care să vorbesc. Sunt o cititoare înrăită. Multe cărţi s-au lipit de sufletul meu. Multe cărţi mi-au marcat modul de a gândi şi de a privi lumea… Cred că voi alege să vorbesc despre o carte pe care o tot recomand în ultima vreme: “Oscar şi Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt şi care intră în ambele categorii.
    E o lectură uşoară – nu e foarte stufoasă şi e scrisă într-o manieră lejeră, chiar jucăuşă. Cu toate acestea, la finalul lecturii am realizat că trebuie să ne bucurăm de viaţă până în ultima ei clipă, indiferent de cât de amară e acesta.
    Despre ce e vorba? Oscar e un băieţel de 10 ani bolnav de cancer în fază terminală care se află în ultimele sale 10 zile de viaţă. Tanti Roz, o asisentă de la spitalul unde acesta este internat, pentru a-i da un strop de speranţă îl convinge ca în fiecare zi să îi scrie câte o scrisoare lui Dumnezeu în care să îi povestească ce a făcut dar şi că, pe măsură ce fiecare zi trece îmbătrâneşte cu 10 ani. Astfel, Oscar, are impresia că trăieşte o viaţă întreagă în 10 zile – se îndrăgosteşte, se confrunte cu probleme tipice unei căsnicii, etc.
    O carte cu un final tragic, ar zice unii, dar care te umple de speranţă… şi de zâmbete – fiecare scrisoare (din care este alcătuită, în fond, această carte) este scrisă cu o inocenţă tipică vârstei reale a lui Oscar.

    • O lectie de viata. Imi aduce aminte de Catalin Bursaci, cel care a murit de tanar repus de leucemie si care a scris pana in ultima zi, din spital Cartea se mai gaseste in anticariate.

      • Interesant, ştiu vreo 2 anticariate în Piteşti îmi voi încerca norocul 😀 dacă nu poate pe la bibliotecile la care am fişă, îmi place genul ăsta de cărţi!

  13. “Sunt o baba comunista” – Dan Lungu, Ed. Polirom (sorry), Ed. 2011. Este o carte savuroasa, printre cele mai bune pe care le-am citit in ultima perioada, si citesc mult, credeti-ma! O carte care m-a facut sa rad copios inca de la primele 5 pagini si pe care am terminat-o pana la sfarsitul zilei. Este o carte pe care am trait-o cu fiecare pagina, care m-a transpus intr-o realitate uitata sau ma rog, data la o parte si ramasa undeva intr-un colt de memorie si totusi atat de prezenta. Scrierea lui Dan Lungu m-a facut sa ma simt eu insumi ca un personaj din carte desi nu vedeam nicaieri scris numele meu insa eram atat de prezenta. In fiecare fila.
    Nu stiu daca sa v-o recomand pentru ca pentru mine este o carte plina e savoare insa surorile mele care ma vedeau citind-o si razand cu gura pana la urechi, nu au fost la fel de impresionate. Dar risc totusi si v-o recomand. Si daca nu va place, nu va suparati pe mine pentru ca cititul, nu e timp pierdut.

    • Daca ne place sau nu o carte nu e de vinovat cel care recomanda. Multumesc ca te-ai alaturat celor care au lasat aici semne astfel, prin aceste părezentari subiective, cu siguranta ne-am imbogatit spiritual.

    • Chiar ieri am vazut-o pe raft si ma gandeam daca sa mi-o cumpar sau nu…

  14. “Codul lui Da Vinci” de Dan Brown este o carte care a ajuns in scurt timp de la publicare bestseller international, dar care a starnit si numeroase controverse. Pot spune ca acesta a fost primul volum al autorului american citit de mine si inca de la primele pagini am fost cucerita ireversibil. Cartea spune povestea lui Robert Langdon, un profesor de simbolistica de la Harvard, care este adus la Paris datorita mortii suspecte a lui Jacques Saunieree, un custode de la Luvru si ultimul maestru al Staretiei Sionului. Acesta este punctul de plecare al aventurii in care este implicat fara voia lui profesorul impreuna cu nepoata victimei, Sophie Neveu. Cei doi protagonisti trebuie sa descifreze mesajele criptate lasate de Saunieree in ultimele sale clipe de viata pentru a descoperi locatia Sfantului Graal, eveniment care ar putea duce la distrugerea Bisericii crestine. Pentru a face cautarea si mai palpitanta, pe urmele personajelor se afla constant membrii unei organizatii secrete catolice, Opus Dei.
    Cartea te tine in suspans pe parcursul tuturor paginilor si reuseste sa evidentieze maiestria autorului. Dan Brown m-a uimit dand dovada de o acuratete impresionanta in ceea ce priveste detaliile oferite pe parcursul actiunii, reusind astfel sa aduca un plus de veridicitate ipotezelor propuse cititorilor. Tocmai aceste cunostinte pe care le poseda il fac un autor demn de urmarit si admirat deoarece are capacitatea sa iti prezinte orice fapt cat mai aproape de realitate. Cartea astfel scrisa a reusit sa iasa in evidenta atat prin povestea pe care o ofera, cat si prin faptul ca face trimitere la una dintre cele mai controversate institutii si anume Biserica. Unii poate au apreciat arta zugravita prin intermediul cuvintelor de autor, iar altii poate au considerat-o blasfemie, insa cu siguranta sunt putini cei care nu o cunosc.
    Pentru mine “Codul lui Da Vinci” este un roman care a reusit sa ma puna pe ganduri si sa ma faca sa-mi intaresc anumite credinte. Sunt constienta ca poate nu toti il apreciaza la adevarata sa valoare, dar as vrea sa cred ca oamenii ii vor acorda o sansa. Chiar daca o veti aprecia sau nu, consider ca este o carte care merita citita macar o data in viata. Daca ar fi sa o descriu doar in cateva cuvinte as spune: un thriller plin de actiune si de intorsaturi de situatie.

    • Aceasta carte poate fi o cheie care sa iti deschid usi spre alte carti. Incearca Numele trandafirului (daca nu ai citit deja). Numai bine!

  15. Citesc încă, Iubirile croitoresei de Maria Duenas. Am cumpărat-o din capriciu, într-o zi ploioasă. Nu mai aveam nimic nou de citit, ploaia mă făcea melancolică şi am intrat în prima librărie întâlnită în cale, cu intenţia de a răsfoi mai multe cărţi care să-mi schimbe starea. Am răsfoit, am citit câte un fragment şi m-am panicat. Aş fi cumpărat o sacoşă de cărţi! Până la urmă, să nu plec cu mâna goală, am luat-o pe asta. Iniţial m-am gândit că e o lectură uşurică, siropoasă, de metrou, numai bună pentru zile deprimate. Sincer? Nu e deloc aşa. E o carte care te ia de mână şi te duce pe cărări întunecate în timpul războiului franchist din Spania, apoi în zorii primului război mondial. E despre cădere, ridicare, supravieţuire, spionaj, încercare disperată de a rezista într-o lume ostilă, plină de pericole la tot pasul. Îţi ridică stomacul în gât pe alocuri, te face să empatizezi cu eroina deşi ea însăşi se judecă destul de dur. O carte care te cam lasă fără cuvinte. Nu atinge decât pe alocuri mizeria şi ororile lăsate în urmă de război dar o face cu atâta intensitate că te marchează. După părerea mea, îşi merită locul între cele mai bune cărţi ale momentului.

    • imi plac cartile luate in astfel de stari. 🙂

  16. Încă citesc ”Ia uite cine s-a întors” de Timur Vermes. Cartea este oarecum o parodie a perioadei naziste. Se presupune că Hitler s-ar fi trezit brusc în zilele noastre, iar în încercarea sa de a se dezmetici și a-și da seama ce se întâmplă defapt, reușește să intre într-o serie de situații comice.
    Întâmplările din carte îți stârnesc hohote de râs, dar când stai să te gândești la realitățile vremurilor de mult apuse, te trec fiori pe șira spinării,
    Autorul are un mod comic de a prezenta situația, reușind să evidențieze inteligența lui Hitler. Cel mai mult mi-a plăcut felul în care autorul ne determină să privim lucrurile din perspectiva lui Hitler, oferindu-mi o perspectivă nouă asupra lucrurilor deja știute de la orele de istorie.
    Spre final (pentru că eu sunt o curioasă și nu mă pot abține să nu citesc finalul), Hitler ajunge din nou la putere iar noi ajungem să ne răspundem singuri la întrebarea ”Oare cum o fi ajuns Hitler la putere pe cale democratică?”.
    La fel ca și în cazul Dianei care ne povestește despre ”Sunt o baba comunistă”, nu știu dacă genul de umor folosit în carte ar putea fi digerat de toată lumea, însă eu consider că merită citită.

    • Cauta pe neta monologul lui Alina Nelega. – Decalogul dup Hess (H. Hess a fost mana dreapta a lui Hitler) sa vezi acolo ironie, situatii comice si ….. iar ironie.

  17. Monica

    “Eu, Motanul” … am ras, am ras, am ras cu lacrimi, am savurat incet-incet fiecare rand, fiecare pagina, am citit si recitit randuri, am meditat, totul in speranta ca nu voi ajunge niciodata la ultima pagina…Notez adesea idei din carti, idei care ma inspira, care nasc alte idei.
    Dar, iată, am dat de aceasta carte din care nu prea am putut scoate foarte multe. Căci singurul sentiment care m-a incercat a fost acela de a nota toate cele peste 600 de pagini. Recunosc, m-am îndrăgostit. “EU, MOTANUL”, scrisă de Natsume Soseki, m-a impresionat de la primele pagini. Prin ochii oblici (concidenţă? 🙂 ), acest motan nipon ce nu a primit nici măcar un nume, face o ultra-fină analiză psihologică a japonezului de rând şi a societăţii epocii respective. Acest patruped intelectual nu are altceva de făcut decât să observe şi să interpreteze – prin prisma superiorităţii rasei sale “pisiceşti” – fiinţa umană în acţiune. O carte abundentă în precepte zen.

    Transcriu câteva citate, despre care aş spune că se mulează perfect la realitatea zilei de azi, de fapt au o “valabilitate universală“, fiind potrivite probabil oricărei societăţi, din orice timp, având speranţa că vă voi deschide apetitul pentru acestă operă. Merită!

    “Oamenii au ochii aşezaţi alături, de aceeaşi parte a feţei şi, prin urmare, ei nu pot vedea deodată şi la stânga şi la dreapta; cu alte cuvinte, vederea lor este întotdeauna limitată la o singură faţetă a realităţii. Vederea unilaterală a oamenilor este problema principală a societatii lor (…)“.

    “Genul de oameni care se învârt doar în lumea lor strict materială şi nu acceptă decât existenţa lucrurilor pe care le pot percepe cu cele cinci simţuri din dotare tind să-i judece pe ceilalţi numai după aparenţe. Dacă nu te văd alergând cu apele curgând pe tine, pentru ei nu se cheamă că munceşti“.

    “Despre călugarul pe nume Dharma se zice că a stat în poziţie de zen până i-au putrezit picioarele (…) şi astfel a descoperit el esenţa Zenului, şi anume că între înţelepţi şi oamenii de rând nu există nici o diferenţă“.

    “(…) angajaţii de la primărie şi alte asemenea oficialităţi sunt în slujba cetăţenilor, puşi acolo ca să-i servească, să-i reprezinte. Cu toate acestea, în timp, oficialităţile sus-numite se obişnuiesc aşa de bine cu autoritatea lor, încât ajung să creadă că s-au născut cu ea şi că simplii cetăţeni n-au nici un drept să li se opună. Astfel, puterea li se urcă la cap şi ajung să se creadă stăpânii lumii“.

    • acest motan incaltat urmuz 🙂 atacul pisicilor, planeta pisicilor. toate sunt plauzibile

Lasă un răspuns