Stau la una din ferestrele apartamentului meu de la etajul 20 şi privesc trecătorii de pe strada principală a cartierului ebloguri. Astăzi, privirea mi s-a aţintit asupra Adelinei – cea care scrie pe blogul Life&Soul.

Dacă veţi da click pe acel link, veţi descoperi o domnişoară (sper că am zis bine) frumoasă, sensibilă şi prietenoasă. Dacă veţi fi curioşi să vă aventuraţi mai departe pe tărâmul ei virtual veţi fi purtaţi printre gânduri născute din viaţă – adesea bine puse la păstrat în cufărul cu amintiri.  Citiţi-i şi jurnalul de gânduri în poze (ştiu că sunteţi curioşi din fire), descoperiţi fragmente din viaţa ei din care poate şi voi veţi învăţa ceva. În final, trăiţi 100 de zile de fericire prin cuvintele ei!

Mie, personal, mi-ar fi plăcut să am mai mult timp să mă plimb prin blogul ei, dar promit că voi reveni pentru că mi-a plăcut foarte mult! Deşi nu o cunosc parcă eram de vorbă cu o prietenă veche şi ea îmi povestea ce a mai făcut.

Ei dragilor, gata cu spionajul pe ziua de azi! Ne mai citim şi mâine! Pâmă atunci, o marţe numai cu ceasuri bune iar Adelinei îi urez să aibă numai zile fericite, nu doar 100!

Despre autor
  1. Multumesc mult! Acum am reusit sa citesc, dar ziua mea a devenit, brusc, mult mai frumoasa…:)

    • Ma bucur sa te vad aici, draga Adelina ! Scrii minunat. Şi eu îţi urez să ai numai zile fericite ! Te îmbraţişez cu drag.

Lasă un răspuns